Emmanuel Macron a salutat "curajul imens" al poporului ucrainean în eforturile de respingere a invaziei militare ruse. "O crimă de agresiune nu poate fi tolerată în nicio situaţie, cu atât mai puţin când este vorba despre o putere precum Rusia. Miza din Ucraina este viitorul Europei, suntem deplin conştienţi de acest lucru", a afirmat preşedintele Franţei, conform cotidianului Le Monde, cu ocazia dineului de lucru de la Palatul Élysée cu Volodimir Zelenski şi Olaf Scholz.
"Franţa susţine ferm Ucraina într-un război care se desfăşoară la câteva mii de kilometri de Paris. Rusia nu poate şi nu trebuie să câştige. Atât timp cât Rusia va continua atacurile, va fi necesar ca noi să continuăm sprijinul militar necesar pentru protejarea Ucrainei. Împreună cu Olaf Scholz, vom discuta despre nevoile operaţionale ale Ucrainei. Rămânem alături de Ucraina în mod ferm, cu determinarea de a însoţi Ucraina spre victorie şi spre restabilirea drepturilor legitime", a insistat Emmanuel Macron.
La rândul său, Volodimir Zelenski a exprimat "recunoştinţa" Ucrainei pentru susţinerea primită din partea aliaţilor occidentali. "Franţa şi Germania au fost de partea Ucrainei în toate aceste luni. Am garantat o unitate puternică, unitatea Europei. Ucraina ştie să fie puternică, ştie să fie recunoscătoare", a afirmat Zelenski.
Liderul de la Kiev a insistat că Ucraina trebuie să primească urgent avioane şi armament greu. "Cu cât Ucraina obţine mai rapid armament greu cu rază lungă de acţiune, cu cât mai rapid piloţii noştri obţin avioane, cu atât mai repede se va încheia această agresiune rusă şi am putea reveni la pace în Europa", a susţinut Zelenski.
Cancelarul Olaf Scholz a dat asigurări că Ucraina va primi asistenţă militară, umanitară şi financiară din partea Germaniei "cât timp va fi necesar". "Rămânem alături de Ucraina pe acest parcurs, pentru a facilita apărarea acestei ţări. Rusia nu trebuie să câştige acest război", a afirmat Scholz, la Paris, conform publicaţiei Die Welt.
(sursa: Mediafax)