x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Marea Britanie a deschis o bază militară în Bahrein

Marea Britanie a deschis o bază militară în Bahrein

06 Apr 2018   •   12:00
Marea Britanie a deschis o bază militară în Bahrein

Marea Britanie a deschis joi o bază militară în Bahrein, ceea ce reprezintă prima implantare permanentă a forţelor sale armate în Orientul Mijlociu în aproape jumătate de veac, a anunţat Ministerul Apărării britanic, transmite AFP.

Situată la sud de Manama, capitala acestei mici ţări din Golf, baza va adăposti circa 300 de militari şi personal de susţinere. Marea Britanie are patru nave deminoare staţionate în Bahrein, care găzduieşte şi flota a cincea americană.

Bahreinul şi Marea Britanie fac parte din coaliţia condusă de Statele Unite care luptă împotriva grupării teroriste Stat Islamic în Siria şi în Irak.

"Este vital pentru noi să lucrăm cu aliaţi apropiaţi precum Bahreinul pentru a combate ameninţările regionale precum cea reprezentată de DAESH", a menţionat ministerul britanic, folosind acronimul arab pentru gruparea teroristă.

Marea Britanie nu mai avea o bază militară permanentă în Golf din 1971. Armata britanică deschisese o bază provizorie la Bassorah, în sudul Irakului, după invazia din 2003, pe care a închis-o în 2009 după retragerea din această ţară. AGERPRES

×
Subiecte în articol: anglia baza militara bahrein