Se estimează că unui număr de 78.000 de persoane le-au fost smulse telefoanele sau genţile pe străzile din Marea Britanie în perioada aprilie 2023-martie 2024.
Aceasta reprezintă o creştere cu 153% faţă de cele 31.000 de incidente similare în intervalul de un an de până în martie 2023.
Conform analizei Ministerului de Interne, în ultimele 12 luni au avut loc peste 200 de incidente zilnic în Anglia şi Ţara Galilor.
Numai 0,8% de cazuri de 'furt de la persoane' s-au soldat cu dosare penale, iar 81,9% din anchetele poliţiei au fost închise fără găsirea vreunui suspect.
Informaţiile poliţiei arată fenomenul furturilor este cauzat probabil de o creştere a cererii de smartphone-uri second-hand, atât în Marea Britanie, cât şi în străinătate.
În încercarea de a răspunde acestei activităţi infracţionale în creştere, Ministerul de Interne a spus ca va convoca firmele de tehnologie şi producătorii la un summit care ar putea examina 'noile inovaţii ce ar putea combate piaţa ilegală', cu referire cel mai probabil la funcţiile antifurt ale smartphone-urilor pe care unele firme s-au lansat deja.
De asemenea, Operaţiunea Opal - unitatea de informaţii a poliţiei naţionale - va culege informaţii urgente despre hoţii de telefoane mobile şi unde ajung acestea.
Acest lucru va oferi o imagine mai clară despre piaţa telefoanelor mobile furate şi va identifica măsurile ce mai trebuie luate, a indicat Ministerul de Interne.
AGERPRES