x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Marocul a suspendat oficial toate contactele cu instituţiile europene

Marocul a suspendat oficial toate contactele cu instituţiile europene

25 Feb 2016   •   20:07
Marocul a suspendat oficial toate contactele cu instituţiile europene

Guvernul marocan a anunţat joi oficial că 'suspendă toate contactele cu instituţiile europene', motivul fiind o decizie a Curţii de Justiţie a UE de anulare a unui acord privind comerţul cu produse agricole şi piscicole care include şi produsele ce au ca origine Sahara Occidentală, transmite agenţia EFE.

Sahara Occidentală este controlată de facto de autorităţile de la Rabat, dar suveranitatea Marocului asupra acestui teritoriu nu este recunoscută pe plan internaţional. Prin urmare, justiţia europeană a invalidat pe 10 decembrie respectivul acord, semnat în 2012, considerând că Sahara Occidentală nu ar trebui inclusă în document din moment ce suveranitatea Marocului asupra acesteia nu este recunoscută de comunitatea internaţională.

Deşi Comisia Europeană a înaintat recurs, verdictul instanţei europene a provocat proteste din partea autorităţilor de la Rabat, care de fapt au sistat contactele cu instituţiile europene încă din luna ianuarie, acum doar oficializând decizia.

Marocul este principalul beneficiar al ajutoarelor financiare acordate de UE în cadrul politicii europene de vecinătate, primind anual circa 200 de milioane de euro. De asemenea, guvernul de la Rabat şi executivul comunitar se află într-o fază avansată a negocierilor privind un ambiţios acord de liber schimb. AGERPRES

×