Marea Britanie nu va avea aceleaşi drepturi ca o ţară a Uniunii Europene (UE) după Brexit, a atras atenţia joi cancelarul german Angela Merkel, criticând de asemenea unele 'iluzii' în acest sens ale Regatului Unit la ora actuală, relatează AFP şi DPA.
"O ţară terţă nu va beneficia de aceleaşi drepturi sau de drepturi mai avantajoase ca o ţară membră" a UE, a spus Angela Merkel într-un discurs în Camera Deputaţilor (Bundestag) la Berlin, înaintea unui summit european care trebuie să fixeze liniile roşii ale UE în negocierile cu Londra după Brexit.
Pe de altă parte, şefa executivului german a mai afirmat că acţiunile recente ale guvernului turc 'au afectat puternic' relaţiile dintre Uniunea Europeană şi Turcia.
Autorităţile turce au arestat în ultimele zile mii de persoane având presupuse legături cu clericul exilat în SUA, Fethullah Gulen, pe care guvernul îl suspectează că a orchestrat tentativa de lovitură de stat a unei facţiuni a armatei din luna iulie a anului trecut.
Merkel a declarat de asemenea că tratamentul la care este supus Deniz Yucel, jurnalist german aflat în detenţie în apropiere de Istanbul, "este incompatibil cu statul de drept".
Sursa: www.agerpres.ro