x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Mike Pompeo respinge criticile Germaniei privitoare la replierea națională a Statelor Unite

Mike Pompeo respinge criticile Germaniei privitoare la replierea națională a Statelor Unite

15 Feb 2020   •   20:30
Mike Pompeo respinge criticile Germaniei privitoare la replierea națională a Statelor Unite

Secretarul de stat american Mike Pompeo a respins, la Conferinţa de Securitate de la Munchen, criticile preşedintelui german Frank-Walter Steinmeier şi ale altor oficiali europeni privind replierea naţională şi egoismul administraţiei conduse de Donald Trump, afirmând că ele "nu reflectă realitatea".

Afirmaţiile făcute vineri de Steinmeier, precum şi cele asemănătoare ale altor oficiali, "nu reflectă deloc realitatea", a declarat Pompeo.

"Am plăcerea să vă anunţ că ideea conform căreia Alianţa transatlantică ar fi moartă este extrem de exagerată", a adăugat el.

Preşedintele german, care nu dispune de puteri executive, dar a cărui voce este ascultată în Germania, a criticat sever poziţia urmată de autorităţile americane, chiar în deschiderea Conferinţei de Securitate de la Munchen, importantă reuniune internaţională pe subiecte legate de apărare.

"Principalul nostru aliat, SUA, refuză sub administraţia actuală ideea însăşi a unei comunităţi internaţionale", a denunţat el.

"Ţările sunt invitate să îşi pună propriile interese deasupra intereselor tuturor celorlalţi. 'Din nou măreţi' chiar pe seama vecinilor şi partenerilor", a spus el făcând referire la sloganul electoral al preşedintelui american Donald Trump, 'Make America Great Again' ('Să facem America măreaţă din nou').

Pompeo nu a ratat ocazia de a-i răspunde imediat. El a spus că ţara sa a contribuit la consolidarea NATO pe flancul său estic în apropiere de frontiera cu Rusia şi a condus campania de a pune capăt 'califatului' autoproclamat al organizaţiei Statul Islamic în Siria.

"Acestea sunt Statele Unite care 'resping comunitatea internaţională' ?", a întrebat el.

"Occidentul este pe cale să câştige", a clamat el ca răspuns pentru cei care se îndoiesc de coeziunea taberei occidentale şi a legăturii transatlantice.

"Suntem pe cale să câştigăm şi o vom face împreună", a mai spus Pompeo.

"Occidentul are un viitor mai bun decât alternativele iliberale", a adăugat secretarul de stat american, denunţând evoluţia Rusiei, Chinei şi Iranului.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: sua mike pompeo munchen securitate trump