x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Miracol: Salvatorii români au scos de sub dărâmături un copil de 16 ani în Turcia

Miracol: Salvatorii români au scos de sub dărâmături un copil de 16 ani în Turcia

de Redacția Jurnalul    |    09 Feb 2023   •   07:56
Miracol: Salvatorii români au scos de sub dărâmături un copil de 16 ani în Turcia
Sursa foto: IGSU

Cu eforturi susținute și peste 20 ore de muncă continuă, echipa din România a reușit să salveze un tânăr de 16 ani blocat sub dărâmături, acesta fiind conștient și cooperant.

În dimineața zilei de miercuri, în zona de intervenție indicată de autoritățile turce, salvatorii români au identificat o persoană conștientă, un adolescent de 16 ani, blocat sub dărâmături. După mai multe ore de intervenție, în site-ul de acțiune al salvatorilor români, s-a înregistrat o replică cu magnitudinea de 4,2 grade pe scara Richter, fapt care a dus la modificări ale elementelor prăbușite, îngreunând astfel misiunea de salvare a adolescentului. S-a solicitat în sprijin un excavator pentru a susține partea superioară a construcției, iar echipa mixtă de sprijin a continuat misiunea de salvare, prin crearea unui tunel de acces la victimă.

Pentru continuarea îngrijirilor medicale care se impun, tânărul a fost predat echipajelor medicale.

Până la acest moment, echipa mixtă din România a reușit să salveze 4 persoane, victime ale seriilor de cutremure produse în Republica Turcia.

Pe parcursul nopții, la indicația autorităților turce, echipa din România a mai desfășurat două misiuni de căutare în două site-uri diferite. Din nefericire, nu au fost identificate persoane în viață.

În prezent, echipa se deplasează la o nouă clădire P+8, prăbușită total, pentru executarea unei operațiuni de căutare. În acest site sunt deja echipe de intervenție locale și o macara de mare tonaj, dar autoritățile turce au solicitat sprijin.

În prezent, în Turcia sunt prezente două echipe de sprijin din România, formate din personal specializat de căutare-salvare RO-USAR, medici și asistenți SMURD, personal cu echipe canine din cadrul Clubul Câinilor Utilitari, Câini de Salvare Transilvania, Câini de Salvare Gugulania, care se află în permanentă legătură cu autoritățile turce, reprezentanții AFAD fiind cei direct responsabili în a desemna zona de acțiune și intervenție a echipelor internaționale venite în sprijin.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×