Ciclonul a fost unul dintre cele mai puternice din acest secol. Furtuna de categoria cinci s-a format în Golful Bengal și a lovit Myanmar și Bangladesh.
Ciclonul nu a ajuns în cea mai mare tabără de refugiați din lume, din Bangladesh, în ciuda temerilor anterioare, însă în zonele de coastă a făcut prăpăd. Sute de case și adăposturi au fost distruse, iar localnicii din Rakhine susțin că în capitala statului sunt distrugeri uriașe.
Biroul de asistență umanitară al ONU a declarat că, din cauza „vremii nebune" și a întreruperilor de telecomunicații, nu a putut încă să evalueze amploarea totală a dezastrului.
„Primele informații sugerează că pagubele sunt extinse și că nevoile în rândul comunităților deja vulnerabile, în special a persoanelor strămutate, vor fi mari", se arată în declarația reprezentanților ONU.
Cele șase decese confirmate până în prezent au fost în orașul Sittwe, au declarat autoritățile. Presa locală a relatat că printre cei decedați este un băiat de 14 ani care a murit după ce a fost lovit de un copac rupt de vânt.
(sursa: Mediafax)