Tratatul între România şi Republica Moldova privind regimul frontierei de stat reprezintă "primul pas pe calea dificilă a formalizării relaţiilor pe baze egale, între două state vecine, independente şi suverane", a declarat adjunctul directorului Departamentului de informaţii din cadrul Ministerului rus de Externe. Potrivit presei moldovene, citate de Mediafax, Aleksei Sazonov a atras atenţia asupra "comentariilor unor reprezentanţi români, care confirmă în esenţă că tratatul semnat nu este o recunoaştere directă a existenţei frontierei de stat între România şi Moldova".
"Textul acordului nu a fost deocamdată publicat şi, reieşind din informaţiile apărute în presă, este vorba despre un document bilateral, care reglementează aspectele tehnice legate de regimul de frontieră. Este necesară înaintarea în continuare pe această direcţie, fapt care ar contribui la consolidarea stabilităţii în regiune. O asemenea evoluţie ar crea premise favorabile şi pentru soluţionarea problemei transnistrene", a adăugat diplomatul.
Chişinăul cere NATO să susţină retragerea trupelor ruse din R. Moldova
Preşedintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, i-a trimis o scrisoare secretarului general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, prin care cere ca Alianţa Nord-Atlantică să susţină retragerea trupelor ruse de pe teritoriul moldovean, informează pagina de interne a Jurnalului de Chişinău, citată de Mediafax. În afară de faptul că trupele ruse de pe teritoriul moldovean reprezintă "un pericol la adresa securităţii cetăţenilor", ele subminează eforturile comunităţii internaţionale de soluţionare pe cale diplomatică a conflictului transnistrean, apreciază preşedintele Ghimpu. Şeful statului a solicitat, aşadar, "sprijinul NATO pentru a nu admite o asemenea nedreptate. Principiul acordului statului-gazdă poate deveni o pârghie de şantaj în mâinile Rusiei, care ar putea şantaja Republica Moldova; în cazul în care aceasta nu-i oferă acordul pentru prezenţa militară rusă, Rusiei nu-i mai rămâne de făcut decât să recunoască independenţa Transnistriei".
România rămâne consecventă în relaţie cu R. Moldova
Ministrul de Externe, Teodor Baconschi, a apreciat vineri că "ar fi arogant, anacronic şi jignitor" ca Republica Moldova să fie privită "ca un condominium geopolitic unde România, mult mai mică, se luptă cu Rusia", transmite Mediafax. Întrebat cum comentează observaţiile unor analişti privind lipsa unui plan de rezervă al României în cazul în care, după alegeri, Republica Moldova va deveni prorusă, ministrul a precizat că partea română susţine de 20 de ani o poziţie consecventă faţă de Chişinău, care nu implică existenţa unui plan B. "Noi am rămas pe aceleaşi poziţii consecvente de susţinere a unei poziţii democratice, a unor reforme economice, de consolidare a statului de drept în Republica Moldova de 20 de ani încoace. Nu se pune problema unui plan B. Se pune problema unui interlocutor valid şi responsabil la Chişinău", a spus Baconschi. Ministrul a amintit că ori de câte ori au existat interlocutori politici responsabili la Chişinău, relaţiile bilaterale s-au normalizat, iar agenda româno-moldoveană s-a îmbogăţit.
"La 28 noiembrie (cetăţenii moldoveni) trebuie să răspundă la o întrebare majoră: vrem în Europa sau nu vrem în Europa, suntem europeni sau suntem altceva? În rest, ar fi arogant, anacronic şi jignitor să privim Republica Moldova ca pe un condominium geopolitic unde România, mult mai mică, se luptă cu Rusia", a adăugat şeful diplomaţiei externe a României.