x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Nancy Pelosi susţine că SUA nu trebuie să permită Chinei să izoleze Taiwanul

Nancy Pelosi susţine că SUA nu trebuie să permită Chinei să izoleze Taiwanul

09 Aug 2022   •   16:21
Nancy Pelosi susţine că SUA nu trebuie să permită Chinei să izoleze Taiwanul
Sursa foto: Agerpres

SUA nu trebuie să permită armatei chineze să izoleze Insula Taiwan, aspune Nancy Pelosi, preşedintele Camerei Reprezentanţilor, care a generat tensiuni puternice prin vizita efectuată săptămâna trecută la Taipei.

"Nu putem să permitem Chinei să izoleze Taiwanul. Nu vor putea să decidă cine poate merge în Taiwan", a declarat Nancy Pelosi într-un interviu acordat postului NBC News, conform agenţiei Reuters.

Situaţia rămâne tensionată în Strâmtoarea Taiwan din cauza vizitei lui Nancy Pelosi la Taipei. Armata taiwaneză a efectuat marţi exerciţii cu muniţie reală care simulează contracararea unei invazii a Chinei.

Între timp, armata chineză a semnalat că exerciţiile militare în Strâmtoarea Taiwan vor deveni o practică de rutină. În plus, armata chineză a anunţat că va organiza manevre maritime în Marea Galbenă, în apropierea Coreei de Sud.

"China a efectuat exerciţiile militare pentru a pregăti invadarea Taiwanului. Adevărata intenţie a Beijingului este modificarea situaţiei în Strâmtoarea Taiwan şi în întreaga regiune Asia-Pacific", a susţinut marţi Joseph Wu, ministrul de Externe de la Taipei.

×
Subiecte în articol: sua China nancy pelosi taiwan