x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Navigatia pe Dunăre a fost oprită din cauza unei scurgeri de petrol

Navigatia pe Dunăre a fost oprită din cauza unei scurgeri de petrol

16 Ian 2020   •   14:31
Navigatia pe Dunăre a fost oprită din cauza unei scurgeri de petrol
Sursa foto: observator.tv

Navigaţia pe Dunăre în apropiere de Viena a fost oprită, începând de joi dimineaţa, din cauza unei scurgeri de petrol care se întinde pe mai mulţi kilometri, informează publicaţia Der Standard.

Potrivit poliţiei din Viena, scurgerea de petrol se întinde între Korneuburg şi Schwechat, adică o distanţă de aproape 30 de kilometri. "Deocamdată nu ştim cine sau ce a provocat această scurgere dar investigăm", a informat poliţia, adăugând că au fost închise de asemenea toate puţurile de apă potabilă de-a lungul Dunării.

Poliţia a mai informat că pentru a limita pe cât posibil impactul asupra mediului, navigaţia pe Dunăre în zona cuprinsă între Greifenstein şi centrala de la Freudenau a fost oprită cel puţin până la ora locală 2 p.m.

Dunărea este o rută majoră pentru exportul de cereale dinspre Europa de Est spre Europa Occidentală.

 

×
Subiecte în articol: navigatie pe dunare