Un centru militar din statul american New York a primit numele unui militar de origine română ucis în Irak în noiembrie 2004, informează Times Herald-Record. Sergentul Cătălin Dima, stabilit la New York în 1996, a fost ucis într-un atac cu obuze de mortieră, la Bagdad, în noiembrie 2004.
La cinci ani de la moartea militarului american de origine română, o bază militară a rezerviştilor din New York a primit numele "Cătălin Dima". Soţia militarului, Florica Dima, prezentă la ceremonie, a fost foarte emoţionată amintindu-şi de valoarea persoanei pe care a pierdut-o. "Aş fi vrut să fie aici pentru a vedea copiii. Aparent treci de acele momente, dar de fapt nu poţi trece. Este greu să explic. De multe ori este greu să uit", a declarat Florica.
Florica şi cei trei copii au ascultat discursurile comandanţilor militari americani despre Cătălin Dima, înrolat în armata Statelor Unite după atentatele de la 11 septembrie 2001 şi devenit cetăţean american abia cu o lună înainte de a muri.
La ceremonie, Cristian, fiul cel mare al familiei, a purtat uniforma tatălui său. Angela, de doar nouă ani, se tot gândeşte cine o va aduce la altar în momentul în care se va căsători. Fiul cel mic, John - şapte ani -, doreşte să devină şi el militar. "Într-un fel sunt mândră că vrea să fie ca tatăl său, dar pe de altă parte mi-e frică", spune Florica.
Citește pe Antena3.ro