Ofensiva terestră lansată sâmbătă de Israel în Fâşia Gaza va întâmpina o rezistenţă puternică din partea Hamas, care va recurge la tehnici de gherilă, şi va avea ca rezultat pierderi semnificative de vieţi omeneşti, potrivit unor experţi citaţi de AFP.
În cele opt zile de bombardamente în acest teritoriu palestinian, armata a dat o lovitură grea liderilor mişcării islamiste şi capacităţilor militare ale acestora. De la 27 decembrie, peste 460 de palestinieni au fost ucişi în raidurile aeriene şi maritime care au provocat totodată şi pagube materiale semnificative.
Dar în pofida intensităţii praidurilor, activiştii alestinieni au continuat să lanseze rachete împotriva Israelului, atingând obiective din ce în ce mai îndepărtate şi provocând moartea a patru israelieni.
Aceasta a facilitat consensul, în cadrul Statului Major israelian şi în rândul experţilor, privind necesitatea unei operaţiuni terestre în vederea atingerii obiectivului oficial al operaţiunii : încetarea tirurilor cu rachetă. Aceştia au convenit totodată că mobilizarea trupelor terestre în Fâşia Gaza, în zone urbane controlate în totalitate de Hamas, ar fi urmată de o creştere semnificativă a numărului victimelor.
"Zeci de militari israelieni ar putea fi ucişi într-una dintre operaţiunile terestre. Numărul morţilor în rândul palestinienilor ar putea fi de trei sau patru ori mai mare", apreciază Efraim Inbar, director al Centrului Begin-Sadate din cadrul Universităţii Bar Ilan.
"Una dintre lecţiile din 2006 este că forţele aeriene nu pot face totul singure", a declarat Shabtai Shavit, fost şef al serviciului secret israelian, Mossad.
Israelul a adus în cursul săptămânii trecute tancuri şi militari de-a lungul frontierei de 60 de kilometri cu Fâşia Gaza şi a rechemat mii de rezervişti.
Yuval Diskin, şeful serviciului de securitate internă Shin Beth, a avertizat că armata terestră se va confrunta cu rachete antitanc, câmpuri minate, ambuscade, tranşee şi fortificaţii.
Israelul estimează că Hamas dispune de circa 8.000 de combatanţi foarte bine antrenaţi, ceea ce face şi mai dificilă misiunea armatei israeliene.
Mobilizarea terestră presupune intrarea în cartiere şi tabere de refugiaţi foarte dens populate, unde printre combatanţi s-ar putea afla de asemenea mii de civili.
"Israelul nu are de ales decât să utilizeze trupele terestre", apreciază Inbar. "Nu este necesară neapărat o invazie de mare amploare. Poate numai unităţi speciale sau incursiuni localizate", a adăugat el.
Altfel, "combatanţii din zonele urbane sunt mult mai sofisticaţi şi trebuie să ne aşteptăm la repercusiuni", a continuat acesta.
Ultima ofensivă israeliană de amploare împotriva Fâşiei Gaza, lansată în urma răpirii militarului Gilad Shalit de un comando palestinian, a durat câteva luni şi s-a soldat cu moartea a peste 400 de palestinieni şi a trei militari israelieni.
De această dată, bilanţul ar putea fi mult mai mare, avertizează generalul în rezervă Yaacov Amidror.
Mediafax
Citește pe Antena3.ro