x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe ONU - Numărul persoanelor afectate de foamete la nivel mondial, în creştere

ONU - Numărul persoanelor afectate de foamete la nivel mondial, în creştere

15 Iul 2019   •   20:15
ONU - Numărul persoanelor afectate de foamete la nivel mondial, în creştere

Foametea a afectat 821,6 milioane de persoane la nivel mondial în 2018, comparativ cu 811 de milioane anul precedent, potrivit unui raport anual publicat luni de mai multe organizaţii ONU care deplâng o creştere a numărului celor afectaţi de acest flagel pentru al treilea an consecutiv, relatează AFP şi dpa.

Denumit "Starea securităţii alimentare şi a alimentaţiei în lume", documentul a fost elaborat de Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), cu sprijinul Fondului Internaţional pentru Dezvoltarea Agricolă (IFAD), Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), UNICEF şi Programul Alimentar Mondial (PAM).

"Pentru a menţine securitatea alimentară şi nutriţia, este esenţial să se instituie politici economice şi sociale pentru a contracara cu orice preţ efectele ciclurilor economice defavorabile, evitând în acelaşi timp reducerea serviciilor esenţiale, precum sănătatea şi educaţia", se arată în raport.

821,6 milioane de persoane au fost afectate de foamete în 2018, comparativ cu 811,7 milioane de persoane în 2017, 796,5 milioane de persoane în 2016 şi 785,4 milioane de persoane în 2015. Cifrele au fost recalculate şi diferă de rapoartele anterioare elaborate de ONU.

În termeni procentuali, puţin sub 11% din populaţia lumii suferă de foamete, au afirmat agenţiile ONU, adăugând că proporţia este aproape neschimbată din 2015.

Foametea rămâne o problemă răspândită pe mai multe continente: Africa (aproape 20% din populaţie), America Latină şi Caraibe (mai puţin de 7%) şi Asia (mai mult de 12%).

În plus, potrivit raportului, peste două miliarde de persoane, dintre care 8% trăiesc în America de Nord şi în Europa, nu au acces cu regularitate la alimente sănătoase, nutritive şi în cantitate suficientă.

De asemenea, FAO consideră că progresele sunt insuficiente pentru a atinge obiectivul pentru 2030 de reducere a numărului de copii care suferă de retard de creştere. În prezent, 149 de milioane de copii sunt afectaţi de această problemă.

În mod paradoxal, raportul constată că excesul de greutate şi obezitatea continuă să crească în toate regiunile, în special în rândul copiilor de vârstă şcolară şi al adulţilor.

În 2018, circa 40 de milioane de copii cu vârste sub cinci ani erau supraponderali. În 2016, 131 milioane de copii cu vârste cuprinse între 5 şi 9 ani, 207 de milioane de adolescenţi şi 2 miliarde de adulţi erau supraponderali, potrivit raportului.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: onu foamete