x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe UPDATE Opozantul rus Aleksei Navalnîi a fost eliberat

UPDATE Opozantul rus Aleksei Navalnîi a fost eliberat

26 Dec 2019   •   13:43
UPDATE Opozantul rus Aleksei Navalnîi a fost eliberat
Sursa foto: antena3

Principalul opozant al Kremlinului, Aleksei Navalnîi, a fost eliberat, după ce a fost reţinut pentru o scurtă perioadă, în timpul unei percheziţii desfăşurate la sediul organizaţiei împotriva corupţiei condusă de acesta.

"Este liber, nu mai este reţinut", a declarat pentru AFP purtătoarea sa de cuvânt, Kira Iarmîş.

Cu puţin timp înainte, opozantul rus difuzase o înregistrare video în care se putea vedea cum uşa de la sediul organizaţiei sale, Fundaţia luptei împotriva corupţiei (FBK), fusese deschisă forţat cu ajutorul unui fierăstrău electric.

Miercuri, Navalnîi acuzase autorităţile ruse că l-au răpit pe unul dintre colaboratorii săi, arestat după o percheziţie şi trimis imediat în Arctica pentru a-şi efectua stagiul militar. 

 

ȘTIREA INIȚIALĂ Principalul opozant al Kremlinului, Aleksei Navalnîi, a fost reţinut astăzi, după o serie de noi percheziţii desfăşurate la sediul organizaţiei împotriva corupţiei condusă de acesta.

"Aleksei a fost reţinut prin forţă şi dus de acolo. Nu a opus rezistenţă. Avocaţii se află încă la FBK, unde este în desfăşurare o percheziţie", a scris pe Twitter purtătoarea sa de cuvânt, Kira Iarmîş.

Cu puţin timp înainte, opozantul rus difuzase o înregistrare video în care se putea vedea cum uşa de la sediul organizaţiei sale, Fundaţia luptei împotriva corupţiei (FBK), fusese deschisă forţat cu ajutorul unui fierăstrău electric.

Deocamdată motivele reţinerii lui Aleksei Navalnîi nu sunt clare.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: aleksei navalnâi