Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Cum a fost prima zi de război pentru familia lui Zelenski? Cum a trăit președintele primele bombardamente? Volodimir Zelenski a povestit cum s-au parașutat rușii în Kiev pe urmele sale, dar și despre oferta americanilor de a-l evacua. Zelenski a spus atunci replica rămasă înscrisă în istorie: „Am nevoie de arme, nu de un taxi”. El a dezvăluit prima noapte de război într-un interviu pentru Time. A povestit secretele unui comediant devenit simbolul rezistenței și modul în care actorul a devenit „noul Zelenski”, președintele.
„Moartea pare să fi învins. Dar... noi sperăm la o înviere. Noi credem în victoria vieții asupra morții. (...) Rusia a adus moartea în Ucraina (...) După opt ani de război brutal în Donbas, Rusia a vrut să ne distrugă complet statul, să-i priveze literalmente pe ucraineni de dreptul la viață. Dar, indiferent cât de acerbe sunt luptele, nu există nicio șansă ca moartea să învingă viața”, spunea Zelenski, la două luni de la debutul războiului în declarația sa nocturnă. Una la care nu a renunțat în nicio zi din ultimul an.
Atunci nu știa să își aleagă atât de curat cuvintele. Într-un an a dobândit o înțelepciune pe care nu și-a dorit-o. Acum știe că este liderul unei națiuni care află în prima linie dacă va pieri sau va dăinui veșnic.
În ciuda discuțiilor zilnice cu liderii lumii și apelurilor pentru a primi arme, Zelenski a devenit, într-un an, președintele care nu a pregetat să meargă pe front. Iar atunci când nu a putut, cum s-a întâmplat în cazul soldaților și civililor blocați în Azovstal, el le-a vorbit zilnic la telefon. A știut, la fel cum au știut toți ucrainenii, că Azovstal nu a fost doar o fabrică. La fel cum Mariupol nu a fost doar un oraș. Ele rămân simboluri care nu pot pieri.
Din prima noapte a invaziei ruse, Zelenski își amintește exploziile și copiii.
În Time a povestit că toată lumea s-a adunat la el în birou și deciziile au fost luate rapid. Au fost decizii pe care spune că le-a luat intenționat, altele însă, din greșeală. Privind înapoi, acum știe că au fost corecte.
„Am ieșit în primele zile. (...) Gărzile mi-au spus: Uite, dacă vreți să ieșiți cu mașina, atunci nu putem face public nicăieri. (...) Am plecat cu mașina pentru a ne uita la punctele de control, la soldații noștri și la cum se descurcă. (...) Da, își pierdeau mințile (gărzile de corp din cauză că nu a rămas ascuns - n.r.). Am vrut să arunc o privire, să văd cum este. Apoi am vrut să vorbesc cu oamenii de acolo, să văd cum se simt la punctele de control”, a povestit Zelenski despre prima noapte de război.
În ciuda faptului că pare de neclintit, a recunoscut că a avut momente în care a simțit cum se prăbușește. Ca după atacul cu rachete asupra gării Kramatorsk. Despre această tragedie a aflat când a primit o fotografie cu o femeie decapitată și gândul i-a fugit din nou la copii.
Spune mereu că îi e greu să afle că și copiii suferă. Că nici ei nu sunt cruțați de ruși. A trebuit, însă, să își stăpânească emoțiile și să intre din nou în haina președintelui. Avea întâlnire cu Ursula von der Leyen.
„A fost unul dintre acele momente în care brațele și picioarele tale fac un lucru, dar capul nu te ascultă. Pentru că da, capul tău este acolo, la gară, iar tu trebuie să fii prezent aici ”, a mărturisit președintele Ucrainei.
Cum l-a schimbat invazia rusă pe președintele jovial, vesel, fost comediant? Simte că a îmbătrânit și a ajuns la o înțelepciune pe care nu și-a dorit-o. Nu și-a pierdut încă simțul umorului. E mijloc de supraviețuire.
„Am îmbătrânit. Din punct de vedere mental, moral. Ei bine, din punct de vedere moral sunt absolut ferm. Dar am îmbătrânit de la toată această înțelepciune pe care nu mi-am dorit-o niciodată. Este înțelepciunea dată de numărul de oameni care au murit și de torturile pe care le-au săvârșit soldații ruși. Genul acesta de înțelepciune... Ca să fiu sincer, nu am avut niciodată scopul de a obține astfel de cunoștințe”, mărturisește președintele.
Dacă regretă? Nu! Nu regretă nicio secundă faptul că a ales și a fost ales să fie președintele Ucrainei. Cel mai greu îi e atunci când se termină ziua și merge la culcare. Nu și-a răspuns nici până azi, dacă are acest drept, să se odhnească, în timp ce țara lui luptă pe viață și pe moarte: „Atunci când mă culc (este cel mai greu - n.r.). Pentru că nu înțeleg pe deplin dacă este timpul sau nu. Dacă am sau nu dreptul. Mai era ceva ce trebuia să fac? Mă uit la programul meu. Nu are rost să mă uit la el. E aceeași agendă. Văd că s-a terminat pentru astăzi. Dar mă uit de mai multe ori și simt că ceva nu este în regulă. Este conștiința mea care mă deranjează. Mi-am permis să dorm. Dar acum ce se întâmplă? Ceva se întâmplă chiar acum”.
(sursa: Mediafax)
