Starea de sănătate a fostului papă era gravă și își petrecea nopțile asistat de medici.
„Cu tristețe vă informăm că Papa emerit, Benedict al XVI-lea, s-a stins din viață astăzi, la ora 9:34 (10.34 ora României - n.r.), în Mănăstirea Mater Ecclesiae din Vatican. Informații suplimentare vor fi furnizate în cel mai scurt timp posibil”, potrivit sursei citate.
În următoarele ore, Biroul de presă al Sfântului Scaun va comunica informații despre protocolul de înmormântare.
Fostul Papă Benedict al XVI-lea, primul care a demisionat în ultimele secole, a murit la vârsta de 95 de ani.
Starea de sănătate a Papei Emerit, așa cum a fost numit Benedict după ce a demisionat, a suferit o "înrăutățire în ultimele ore" din cauza vârstei, a precizat Vaticanul, iar medicii îi monitorizau în permanență starea.
Papa Francisc, care l-a înlocuit în fruntea Bisericii Catolice, le ceruse credincioșilor să se roage pentru el la finalul audienței sale generale de miercuri dimineață. Suveranul Pontif a mers să-l viziteze pe Benedict la mănăstirea Mater Ecclesiae din Vatican după audiența generală.
Benedict locuia la Vatican după ce a încetat să mai fie Papă în 2013. În ultimii ani devenise din ce în ce mai fragil, după ce își dedicase viața de după papalitate rugăciunii și meditației.
Timp de sute de ani, înainte ca Benedict să devină Sfântul Părinte, papii au condus Biserica Catolică până la moartea lor.
Papa emerit Benedict al XVI-lea a murit