Parlamentul turc a adoptat o lege care prevede reducerea de la 30-40% la maxim 2% a taxei percepută de stat la repatrierea averilor deţinute în străinătate. Decizia ar putea avea ca efect imediat aducerea în ţară a unor fonduri de până la 100 miliarde de euro.
În plus, statul se angajează să nu investigheze dacă averile deţinute în afara ţării au eludat în trecut plata taxelor. Pentru a beneficia de această "amnistie fiscală", persoanele fizice şi companiile trebuie să depună o declaraţie fiscală înainte de sfârşitul lunii iulie.
Legea ar putea avea ca efect repatrierea în Turcia a 100-130 miliarde de dolari (77-100 miliarde de euro), conform estimărilor experţilor financiari citaţi de AFP.
O iniţiativă similară a fost lansată şi în 2009, având ca scop limitarea efectele crizei financiare globale.
După doi ani de creştere economică de aproape 9%, în 2010 şi 2011, economia Turciei, aflată pe locul al 17-lea la nivel global, a încetinit puternic anul trecut, la numai 2,2%.