x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Preşedintele Franţei, vizită-surpriză la Marea Moschee din Paris

Preşedintele Franţei, vizită-surpriză la Marea Moschee din Paris

10 Ian 2016   •   17:32
Preşedintele Franţei, vizită-surpriză la Marea Moschee din Paris

Preşedintele francez Francois Hollande a efectuat duminică o vizită-surpriză la Marea Moschee din Paris, în contextul ceremoniilor dedicate memoriei victimelor atentatelor jihadiste din noiembrie şi ianuarie în Piaţa Republicii, relatează AFP şi Info Europe 1, citând Palatul Elysee.

Şeful statului a venit să bea un "ceai al fraternităţii" la Marea Moschee din Paris în cadrul manifestaţiei porţilor deschise lansate în moschei.

Vizita are loc în timp ce sute de moschei din Franţa şi-au deschis porţile publicului sâmbătă şi duminică. Ministrul de interne, Bernard Cazeneuve, a fost invitat sâmbătă, de asemenea, să bea "ceaiul fraternităţii" la Saint-Ouen-l'Aumoine, în Val d'Oise, o suburbie pariziană.

Această iniţiativă a Consiliului francez al cultului musulman (CFCM) are scopul să spargă "aceste clişee de legături cu violenţa şi terorismul" a moscheilor, potrivit unui comunicat al acestuia.

Primit de rectorul moscheii, Dalil Boubakeur, şi preşedintele CFCM, Anouar Kbibech, şeful statului - însoţit de ministrul de interne - a avut o întrevedere de jumătate de oră cu aceştia despre "sensul pe care organizatorii au vrut să-l dea acestor zile ale porţilor deschise".

Un "ceai al fraternităţii" pentru a apăra un islam al "concordiei" este organizat de CFCM în toată Franţa în acest sfârşit de săptămână în numeroase lăcaşuri de cult musulmane, la împlinirea unui an de la atacurile jihadiste din ianuarie 2015 împotriva săptămânalului Charlie Hebdo, a unei poliţiste şi unui magazin evreiesc şi la mai puţin de două luni după atentatele din 13 noiembrie împotriva Stade de France, a sălii de spectacole Bataclan şi a mai multor cafenele pariziene, atentate soldate cu 130 de morţi şi peste 300 de răniţi.

Sursa: Agerpres

×