x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe O veste proastă pentru toată lumea: scad prețurile în China

O veste proastă pentru toată lumea: scad prețurile în China

de Redacția Jurnalul    |    10 Aug 2023   •   08:40
O veste proastă pentru toată lumea: scad prețurile în China

Majoritatea țărilor dezvoltate au înregistrat după pandemie o creștere a consumului. Oamenii care economisiseră bani în perioada restricțiilor au fost deodată capabili și dispuși să cheltuiască. Creșterea uriașă a cererii, cuplată cu creșterea costurilor energiei după invadarea Ucrainei de către Rusia, a umflat însă prețurile. Dar acest lucru nu s-a întâmplat și în China, unde prețurile nu au crescut pe măsură ce țara a ieșit din cele mai dure reguli de coronavirus din lume. Aici, cererea a rămas slabă, determinând scăderea prețurilor, începând cu cele „de la poarta fabricii”.

Reactivarea cererii în a doua economie a lumii este urgență de grad zero pentru guvernul chinez. Iar problema, care pândește de mult timp, vine într-un context complicat: datorie publică în creștere, criză pe piața imobiliară determinată de prăbușirea celui mai mare dezvoltator din domeniu și nivel record al șomajului în rândul tinerilor - în condițiile în care anul acesta sunt așteptați să inte pe piața muncii 11,5 milioane de absolvenți de facultate!

 

„O combinație simplă formată din creșterea cheltuielilor guvernamentale, taxe mai mici și o relaxare a politicii monetare” are putea inversa această tendință, spune Daniel Murray, expert în investiții, citat de presa britanică. Guvernul chinez a transmis mesaje că situația este sub control, însă nu a luat nicio măsura pentru creșterea economică. 

 

Crizele chinezești se „exportă”

 

China produce o mare parte din mărfurile vândute în întreaga lume. Un potențial impact pozitiv al unei perioade extinse de deflație în această țară poate fi acela că ajută la limitarea creșterii prețurilor în alte părți ale lumii. Cu toate acestea, dacă mărfurile chinezești cu preț redus inundă piețele globale, fenomenul ar avea un impact negativ asupra producătorilor din alte țări. Investițiile întreprinderilor ar fi afectate, iar locurile de muncă - restrânse.

 

O perioadă de scădere a prețurilor în China ar putea afecta, de asemenea, profiturile companiilor locale. Acest lucru poate duce apoi la o creștere a șomajului și o nouă diminuare a cheltuielilor consumatorilor chinezi. Iar scăderea cererii pe cea mai mare piață din lume - pentru energie, materii prime și alimente - ar afecta exporturile globale.

 

Cifrele oficiale comunicate săptămâna aceasta arată că exporturile Chinei au scăzut cu 14,5% în iulie față de aceeași perioadă a anului trecut, în timp ce importurile s-au redus cu 12,4%.

 

„Adevărata problemă este dacă guvernul poate recâștiga încrederea în sectorul privat, astfel încât consumatorii să cheltuiască în loc să economisească, iar întreprinderile să investească”, spune  Eswar Prasad, profesor de economie la Universitatea Cornell, citat de BBC.

 

×
Subiecte în articol: pret China scadere