x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Pretext pentru invadarea Ucrainei. Separatiştii proruşi susţin că au fost atacaţi de forţele guvernamentale

Pretext pentru invadarea Ucrainei. Separatiştii proruşi susţin că au fost atacaţi de forţele guvernamentale

17 Feb 2022   •   10:09
Pretext pentru invadarea Ucrainei. Separatiştii proruşi susţin că au fost atacaţi de forţele guvernamentale

Separatiştii din estul Ucrainei, care sunt sprijiniţi de Rusia, au anunţat joi că forţele guvernamentale ucrainene au deschis focul, pe teritoriul controlat de ei, de patru ori în ultimele 24 de ore, acuzaţia fiind însă respinsă de Kiev, informează Reuters. Serviciile de informaţii ale SUA avertizaseră în această lună că Rusia ar putea fabrica un pretext pentru a invada Ucraina, prin producerea unor înregistrări video propagandistice care ar arăta un atac înscenat, contra rebelilor proruși.

Mai multe bombardamente au avut loc joi în estul Ucrainei în apropierea zonelor controlate de rebelii sprijiniți de Rusia. Rebelii proruşi au precizat, astăzi, că în prezent încearcă să stabilească dacă există eventuale victime, la atacurile despre care susțin că ar fi fost declanșate de armata ucraineană.

Acuzaţia a fost făcută într-o declaraţie emisă de reprezentanţi ai autoproclamatei „Republici Populare Lugansk”. Documentul menţionează că forţele ucrainene au folosit mortiere, lansatoare de grenade şi o mitralieră în patru incidente separate înregistrate joi.

„Forţele armate ale Ucrainei au încălcat cu cruzime regimul de încetare a focului, utilizând armament greu care, conform Acordurilor de la Minsk, ar trebui să fie retras”, arată declaraţia respectivă.

Armata ucraineană a respins acuzaţia rebelilor proruşi, susţinând că de fapt aceştia sunt cei care încalcă încetarea focului. „În pofida faptului că asupra poziţiilor noastre s-a tras cu arme interzise, printre care artilerie de calibrul 122 mm, trupele ucrainene nu au deschis focul drept riposte”, a declarat telefonic, pentru Reuters, un ofiţer de presă al forţelor militare ucrainene.

Deocamdată nu este clar cât de grave au fost incidentele şi nu există o reacţie din partea Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), for care monitorizează situaţia din estul Ucrainei, dar care şi-a retras unii observatori din zonă în ultimele zile. O sursă diplomatică a confirmat pentru Reuters că în zonă au fost mai multe bombardamente. 

Asemenea incidente au fost numeroase în ultimii opt ani, dar cel mai recent dintre ele intervine după ce Rusia a concentrat peste 100.000 de militari în apropiere de frontiera ucraineană şi cere ca NATO să se angajeze că nu va accepta Ucraina ca stat membru.

×
Subiecte în articol: ucraina