x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe PROTEST INEDIT. Stewardesele unei companii japoneze vor uniforme cu fuste mai scurte

PROTEST INEDIT. Stewardesele unei companii japoneze vor uniforme cu fuste mai scurte

11 Mar 2014   •   15:04
PROTEST INEDIT. Stewardesele unei companii japoneze vor uniforme cu fuste mai scurte

Un sindicat al personalului navigant de la compania japoneză low-cost Skymark Airlines protestează împotriva noilor uniforme ale stewardeselor, cu fuste prea scurte, relatează AFP. conform Agerpres.

'Suntem preocupaţi deoarece credem că uniforma poate produce probleme la bord, inclusiv hărţuire sexuală', au protestat stewardesele prin intermediul federaţiei personalului navigant. 'Compania aeriană precizează că uniforma este destinată să atragă mai mulţi clienţi, însă acest lucru arată că ea consideră femeia o marfă', adaugă sindicatul, potrivit căruia prioritatea nu ar trebui să fie scurtarea fustelor, ci creşterea siguranţei zborurilor.

Skymark intenţionează să introducă noua uniformă scurtă şi mulată în luna mai, pe zborul intern de inaugurare a primului său Airbus A330. 'Nu vom impune uniforma stewardeselor care vor refuza să o poarte', a declarat recent preşedintele Skymark, Shiniki Nishikubo, regretând faptul că iniţiativa vestimentară a fost prezentată 'deformat'.

Pe site-ul sindicatului, o stewardesă afirmă că 'nu s-ar putea concentra pe ce are de făcut în cazul în care se va întreba mereu dacă este privită sau nu', cu teama de a fi fotografiată cu telefonul mobil sau, mai rău, de a fi atinsă.

×
Subiecte în articol: protest stewardese fuste fuste scurte uniforme