Mai multe rachete israeliene au lovit capitala siriană, a relatat presa de stat siriană.
Atacul aerian a avut loc în districtul Kafr Soussa. Deasupra orașului s-a format un nor negru de fum.
În zonă s-au auzit mai multe explozii și în cartier au ajuns numeroase ambulanțe. Nu se știe dacă există victime.
Cartierul găzduiește mai multe agenții de securitate și a mai fost vizat de un atac israelian în februarie 2023.
(sursa: Mediafax)
Citește pe Antena3.ro