x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Războiul nu s-a oprit, dar ucrainenii repornesc fotbalul

Războiul nu s-a oprit, dar ucrainenii repornesc fotbalul

17 Aug 2022   •   07:40
Războiul nu s-a oprit, dar ucrainenii repornesc fotbalul

Federația Ucraineană de Fotbal se pregătește să repornească toate competițiile, după ce sezonul trecut a fost întrerupt la jumătate de agresiunea militară rusă asupra țării. În contextul în care luptele din Est sunt în plină desfășurare, „reluarea fotbalului este un pas mare pentru țară”, spune Andriy Pavelko, șeful Federației.

„Este un semn pentru lume că Ucraina poate și va câștiga. Este, de asemenea, un semn pentru societate că suntem încrezători”. Situația fiind cu totul specială, oficialii din fotbalul ucrainean organizează noul sezon împreună cu Ministerul Apărării. Deocamdată se preconizează că spectatorii nu vor putea asista la meciuri. Stadioanele aprobate vor fi echipate cu sirene antiaeriene și adăposturi, informează BBC.

„Mă doare inima când mă gândesc la Harkov”, le spune portarul Denys Sydorenko jurnaliștilor britanici. „O rachetă ne-a lovit terenul de antrenament - nu a mai rămas nimic din locul în care jucam”.

Pe 22 februarie, echipa lui Sydorenko, Metalist 1925 Harkov, juca un meci de verificare din timpul pauzei de iarnă a primei ligi ucrainene. După două zile, totul s-a oprit. Rusia invadase.

„Metalist” s-a mutat la 1.300 de kilometri de Harkov, în Ujhorod, la granița cu Slovacia. În urmă, Harkovul a fost devastat de război, locuitorii asemănându-l cu Cernobîl. „Acum, muncim din greu la antrenament. Vrem să facem fanii fericiți și să câștigăm fiecare meci”, spune portarul echipei.

Șahtiorul este deja de opt ani în exil din cauza conflictului, fiind forțat să părăsească orașul din estul Donețk când au izbucnit luptele cu separatiștii proruși în 2014. Donețk se află acum în prima linie a războiului cu Rusia. „Șahtiorul m-a crescut. Sunt întotdeauna fericit când îmi pun tricoul lui Shakhtar”, spune portarul Anatoily Trubin.

Echipa sa, Dinamo Kiev și naționala au jucat în ultimele luni o serie de amicale în afara țării, pentru a strânge bani pentru ajutoare într-un „Turneu global pentru pace”. „În timpul primelor meciuri unii dintre noi au plâns după imnul național”, povestește Trubin, care a jucat de două ori pentru Ucraina.

Două echipe, „ucise” de război

Desna Cernihiv era a șaptea în clasament când Rusia a invadat în februarie. Un oraș din nordul Ucrainei, aproape de granița cu Belarus, Cernihiv a fost până în martie complet înconjurat de trupe rusești. Orașul a fost asediat zi și noapte, cu zeci de mii de civili prinși în mijlocul luptelor.

Stadionul Desnei, numit înainte de război „Yuri Gagarin”, a fost grav avariat. Antrenorii echipei au pus mâna pe arme și s-au alăturat apărării orașului, în timp ce clubul a ajutat la strângerea de fonduri pentru echipamente de termoviziune și drone. Rușii s-au retras la începutul lunii aprilie, dar este mult de reconstruit pentru a se putea juca din nou fotbal în zonă.

Oleksandr Drambayev juca pentru FC Mariupol când a avut loc invazia. Orașul a rămas în ruine după aproape trei luni de asalt necruțător și acum este în mâinile Rusiei.

„Mariupol FC nu există acum”, spune fundașul în vârstă de 21 de ani, care a fost împrumutat de la Șahtior. Drambayev era peste Ocean când tancurile rusești au trecut granița. Cu doar 15 minute înainte de a se îmbarca într-un zbor înapoi în Ucraina, i s-a spus că țara sa a fost invadată. I s-a spus să găsească o nouă echipă și acum este împrumutat la echipa belgiană Zulte Waregem. Dar încă se gândește cu drag la fostul său club. „Mi-e dor din tot sufletul de Mariupol”, spune el.

Joacă și fetele

„Este bine că vor juca toate ligile. Acest lucru va ridica moralul tuturor”, spune președintele Federației ucrainene.

Anna Myronchuk, care joacă pentru echipa feminină a lui Dynamo Kyiv, spune că echipa ei este încântată de perspectiva revenirii fotbalului. Ea spune că le ajută să le ia gândurile de la război, chiar dacă doar pentru o perioadă. „Pentru fiecare jucător este o mare bucurie să revină pe teren, să joace, să marcheze un gol, să câștige”, spune ea. „Dar apoi ne întoarcem la telefoanele noastre, ne uităm la știri și vedem ce s-a întâmplat”.

După invazia Rusiei, un număr de coechipieri ai lui Myronchuk au fost forțați să locuiască într-un buncăr timp de două săptămâni. „Nimeni nu știa ce se va întâmpla cu fotbalul”, spune antrenorul echipei feminine a lui Dinamo, Volodymyr Petrenko.

„Dar directorul nostru nu ne-a abandonat, ci ne-a plătit salariul. Am avut lecții pe Zoom și le-am dat jucătorilor sarcini individuale. Am avut un profesor de yoga, dar bineînțeles că antrenamentul singur nu este același lucru”.

Întrucât conduceau clasamentul când sezonul trecut a fost anulat, Șahtior și-a câștigat deja un loc în faza grupelor Ligii Campionilor din acest an, Dynamo sperând să se alăture lor, în timp ce SC Dnipro are șanse să ajungă în Europa League.

UEFA cere ca partidele ucrainene în competițiile europene să aibă loc în afara țării - Dynamo va juca miercuri prima manșă a play-off-ului de calificare împotriva Benficăi, în Polonia.

Decizia de a anula restul sezonului de fotbal 2021-2022 a fost luată în aprilie. Șahtior Donețk conducea cu două puncte. În iulie s-a vorbit pentru prima dată de reluarea competițiilor, data avansată fiind 23 august - Ziua Drapelului Național al Ucrainei.

„Mi-am adus aici (în Belgia - n.n.) tricoul lui Mariupol și îl port. Este un act de curaj să repornești fotbalul în Ucraina. Sunt fericit pentru asta, dar în același timp, sunt foarte îngrijorat”

Oleksandr Drambayev, 21 de ani, fost fundaș la FC Mariupol

×