x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Responsabili americani cred că Iranul a doborât din greşeală avionul ucrainean

Responsabili americani cred că Iranul a doborât din greşeală avionul ucrainean

09 Ian 2020   •   20:32
Responsabili americani cred că Iranul a doborât din greşeală avionul ucrainean

Iranul a doborât din greşeală avionul Boeing 737 al Ukraine International Airlines care s-a prăbuşit miercuri la Teheran, o dramă soldată cu 176 de morţi, relatează joi mai multe media americane care citează surse din cadrul serviciilor americane de informaţii, relatează AFP şi Reuters.

Posturile de televiziune CNN şi CBS şi revista Newsweek citează responsabili, sub acoperirea anonimatului, care sunt convinşi că apărarea antiaeriană a doborât zborul PS752 al UIA chiar după decolare.

Invocând date înregistrate de sateliţi, un oficial american a spus că avionul cu destinaţia Kiev era în aer de două minute când a fost depistată lansarea a două rachete sol-aer.

Acest lucru a fost urmat imediat de o explozie în vecinătatea avionului, a mai spus oficialul citat de Reuters. Cantitatea de căldură degajată de avion arată că acesta era în flăcări când s-a prăbuşit.

Doi oficiali americani au afirmat că Washingtonul crede că doborârea avionului, care s-a produs într-un moment de tensiuni în creştere între Iran şi SUA, a fost accidentală.

Avionul Boeing al UIA a decolat miercuri dimineaţă din Teheran în direcţia Kiev, dar s-a prăbuşit două minute mai târziu, omorând toate cele 176 de persoane aflate la bord, în principal iranieni şi canadieni.

În jur de 50 de experţi ucraineni au ajuns joi la Teheran pentru a participa la anchetă şi a decripta cutiile negre ale avionului Boeing.

„Într-un moment sau altul, ei vor da cutiile negre, ideal companiei Boeing, dar şi dacă le trimit Franţei sau altei ţări este bine”, a afirmat preşedintele american Donald Trump.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: avion ucrainean Iran