x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe ROMANI IN LUME/Info

ROMANI IN LUME/Info

11 Feb 2005   •   00:00

12 FEBRUARIE 2005
ARESTATI. Politia greaca a arestat patru pakistanezi, un sirian si un roman, acuzati ca au introdus ilegal emigranti in Grecia. Ei ii retineau pana cand rudele acestora plateau pentru eliberarea lor, transmite Athens News. In urma unui raid in localitatea Avlona, situata la 50 km nord de Atena, Politia a mai descoperit 21 de imigranti ilegali din Bangladesh, printre care se aflau si sapte copii, care erau retinuti in depozite. Politia greaca sustine ca suspectii, care nu au fost inca identificati, au utilizat la 28 ianuarie doua ambarcatiuni mici pentru transportarea a 70 de familii la casele lor, in schimbul a 6.000 de euro, taxa necesara pentru eliberarea lor.

GOL. Din cele 10 noi state membre ale Uniunii Europene, numai 8.000 de muncitori au intrat in Anglia in ultima perioada, lasand fara angajati in jur de 39% din companiile din Marea Britanie. Forta de munca de care au nevoie firmele britanice a pastrat distanta fata de Marea Britanie in ultima luna, dupa extinderea Uniunii Europene, se arata in doua rapoarte publicate de autoritatile britanice, citate de RGN Press. Ministerul de Interne englez arata ca acele companii care au nevoie de angajati nu mai pot gasi soferi de camion, instalatori sau alti muncitori calificati.

VALENTINE’S DAY. Romanii din Chicago au sarbatorit joi, 10 februarie, in avans, Ziua Indragostitilor. Pentru ca membrii comunitatii romanesti din Chicago se intalnesc in fiecare joi in cadrul unei seri romanesti, saptamana aceasta ei au profitat de apropiata sarbatoare de Valentine’s Day si au organizat o petrecere speciala cu tema "Numai Iubirea", dupa melodia lui Pepe.

DOLIU. Comunitatea romanilor din Ungaria este in doliu pentru ca a pierdut la data de 8 februarie pe Gheorghe Dulau, unul dintre dascalii care au raspandit cultura populara romaneasca din Micherechi, informeaza Romanian Global News. Desi un simplu invatator de la sat, Dulau a fost un adevarat animator cultural al locurilor sale natale. El a introdus in tainele abecedarului romanesc numeroase generatii de scolari, dar mai ales este cel care a infiintat primul ansamblu folcloric si de teatru popular romanesc din Micherechi.

×
Subiecte în articol: diaspora