Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Directorul de Studii de la Royal United Services Institute (RUSI), din Marea Britanie, dr Johnatan Eyal (foto), a acordat în exclusivitate Jurnalului Naţional un interviu pe tema securităţii energetice şi rolului NATO în această provocare de tip nou a mileniului, ce a constituit subiectul unei conferinţe internaţionale organizate în perioada 19-20 februarie la Constanţa de EURISC.
Lovitură energetică
Directorul de Studii de la Royal United Services Institute
(RUSI), din Marea Britanie, dr Johnatan Eyal (foto), a acordat în exclusivitate
Jurnalului Naţional un interviu pe tema securităţii energetice şi rolului NATO în
această provocare de tip nou a mileniului, ce a constituit subiectul unei
conferinţe internaţionale organizate în perioada 19-20 februarie la Constanţa de EURISC.
CE a ştiut ce face
- Jurnalul Naţional: Cât de mult contează România, ca ţară a Uniunii Europene, în acest context, la Marea Neagră şi dacă primirea Turciei în UE ar influenţa, substanţial, situaţia în zonă?
Nu imediat. Să nu uităm că UE este într-o stare de confuzie, aproape generală, pe tema aceasta. Sunt anumite ţări care depind foarte mult de Rusia, Germania fiind un exemplu în acest sens. Altele depind mai puţin, ca Franţa, care foloseşte energia nucleară, sau ca Marea Britanie, care are surse diversificate de energie faţă de cele furnizate de Rusia. Pentru alte ţări, dacă ne referim la cele foste comuniste, dependenţa de Rusia poate atinge până la sută la sută, din motive istorice. Pentru moment, nu văd consensul unei acţiuni a UE faţă de Turcia (...), iar primirea în Uniune a unor ţări mai puţin dezvoltate din punct de vedere economic ar spori şi mai mult confuzia în sânul UE. Deci, nu cred că problema este aceea că UE nu acoperă Marea Neagră. Nici nu o va acoperi vreodată, pentru că Rusia nu va fi niciodată membră a Uniunii... şi nici Ucraina nu va fi atât de repede. Adevărata problemă este, până la urmă, legată de factorii de decizie de la Bruxelles, în relaţia dintre Comisia Europeană şi statele europene, pentru că, paradoxal, de data aceasta CE nu poate fi acuzată că nu ştie ce face. Din contră, a venit cu proiecte ce includ coridoare energetice care au sens şi pe plan economic, şi pe plan politic. Să nu uităm, comisarul european responsabil cu energia vine dintr-o ţară europeană răsăriteană, aşa că nu trebuie să-i explicăm lui despre ce e vorba. Mai mult, vine dintr-o ţară baltică vulnerabilă, fostă republică sovietică. Repet, CE nu poate fi acuzată de data asta că nu ştie despre ce vorbeşte, însă problema ţine de state, de decizii care au fost adoptate de UE şi care nu sunt respectate de ţările membre. De pildă, de Germania, care refuză să-şi deschidă sectorul energetic concurenţei şi să dea în vileag toate detaliile legate de proiectele conductei North Stream. Sau Franţa, care pe de-o parte refuză să deschidă piaţa internă, iar pe de alta se foloseşte de companiile sale pentru a cumpăra alte pieţe, din străinătate. Deci, aceiaşi actori, care au fost întotdeauna în UE, sunt problema de astăzi, şi nu faptul că UE nu acoperă toată zona Mării Negre.
Citește pe Antena3.ro
- Cât de eclipsat este viitorul proiectelor energetice ale României din cauza ofensivei Rusiei pe piaţa europeană a conductelor de gaze şi petrol?
Johnatan Eyak: Fără îndoială, enorm de mult... Să nu uităm însă că sunt, simultan, două oferte ruseşti. Una e cu preţ redus sau preţ preferenţial pentru livrarea de ţiţei şi de gaze naturale, iar cealaltă priveşte anumite reţele de distribuţie sau contractele de lungă durată, care divizează ţările europene. Sunt anumite ţări din Europa occidentală aflate în interdependenţă faţă de Rusia, ca de pildă Germania sau Franţa. Pe de altă parte, crearea unei noi infrastructuri, care să fie una post-războiul rece şi să evite complet Europa răsăriteană, făcând-o până la urmă pe aceasta tributară intereselor politice ale Moscovei. Dacă ne uităm la aşa-numitele proiecte South Stream şi North Stream, ne dăm seama că singurul lucru comun existent în cele două planuri este acela că ambele încearcă să evite să facă un “by pass” majorităţii ţărilor din Europa Centrală, tocmai în ideea Moscovei de a avea această zonă, până la urmă, sub controlul său (...)
Predate la cheie?
- Care proiect credeţi că va fi, până la urmă, terminat primul, având în vedere că Nabucco are termenul scadent chiar la anul?
Cred că nu trebuie să ne emoţionăm... Şi asta, în primul rând, pentru faptul că Nabucco, propriu-zis, nu este un proiect atât de viabil din punct de vedere economic. E adevărat, există o idee, există un plan şi a fost şi un anumit imbold dat de Uniunea Europeană pe teren politic. Există şi o problemă cu banii, fără nici o îndoială. Să nu uităm că în Europa de astăzi nu există o industrie energetică condusă de state. Factorii economici, societăţile particulare au un mare atu, un mare aport în această chestiune. Evident, sunt industrii strategice, dar despre asta este vorba şi cred că bani există. Dacă e vorba despre dat bani, despre investiţii pe termen lung... să fim sinceri, societăţile particulare nu sunt sărace..., dar, în acelaşi timp, există o problemă foarte serioasă, aceea că finanţările pentru proiectul Nabucco se lasă aşteptate. Paradoxal, e tragic... tragic... Dacă am fi avut, de pildă, Iranul ca un potenţial partener în această afacere, atunci Nabucco ar fi căpătat un sens economic mult mai important. Dar să nu uităm că aceeaşi problemă o are şi Rusia. Majoritatea gazului rus care e vândut în Europa în ziua de astăzi nu este, de fapt, gaz din Rusia, ci din Asia Centrală, pe care ruşii îl vând doar cu suprapreţ. Deci şi ruşii vor avea o problemă cu livrările de gaze pe aşa-zisele conducte. Vor avea şi ei probleme financiare, probabil chiar mai mari decât noi. Deci, ambele proiecte sunt în întârziere, şi Nabucco, al UE, şi South Stream, promovat de Moscova.
