x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe România riscă să fie atinsă de "mareea roşie" din Ungaria

România riscă să fie atinsă de "mareea roşie" din Ungaria

de Sînziana Stancu    |    05 Oct 2010   •   00:00
România riscă să fie atinsă de "mareea roşie" din Ungaria

Bulgaria, România, Serbia şi Ucraina ar putea fi afectate de scurgerea de reziduuri chimice de la fabrica de aluminiu din Ungaria

Reziduurile de la fabrica de aluminiu ar putea ajunge în Dunăre, riscând să polueze România, Bulgaria, Serbia şi chiar Ucraina, informează Novinite.com. Cu toate că autorităţile ungare susţin că, potrivit normelor europene, deşeurile scurse nu sunt toxice, potrivit BBC online, acestea conţin substanţe caustice şi devin toxice dacă sunt ingerate.

Potrivit Agenţiei bulgare pentru Explorarea Dunării, citată de Focus News, reziduurile chimice ar putea ajunge în partea bulgară a fluviului cel mai devreme în şapte zile. Poluarea va fi însă foarte redusă, după ce reziduurile vor trece prin hidrocentrala Porţile de Fier, situată la 10 kilometri de teritoriul Bulgariei. Până acum, patru persoane au murit în urma accidentului, şapte persoane sunt date dispărute, 110 salvate şi 390 transferate temporar în alte regiuni neatinse de poluare.

STARE DE URGENŢĂ
Guvernul ungar a instituit starea de urgenţă în trei regiuni din vestul Ungariei ­ Veszprem, Gyor-Moson-Sopron şi Vas ­ iar Ministerul de Interne a anunţat că a fost convocat Comitetul de Coordonare al Guvernului, informează MTI.
Compania ungară de producere şi comercializare a aluminiului (MAL), care deţine rezervorul avariat, a declarat că au fost începute lucrări de reparaţii la locul accidentului, pentru a preveni alte posibile scurgeri şi a precizat că, în pofida spărturii, până la 98% din substanţele chimice au rămas în rezervor. MAL s-a angajat să "mobilizeze toate resursele pe care le are la dispoziţie" şi să facă "orice efort, împreună cu autorităţile, pentru a reduce, pe cât posibil, efectul tragediei umane".

Compania a mai precizat că a urmat cu stricteţe toate procedurile tehnologice şi că cea mai recentă inspecţie a avut loc chiar în ziua producerii accidentului, dar în ciuda tuturor analizelor făcute apei, nu s-a găsit nici un indiciu ce ar fi putut avertiza asupra producerii dezastrului. MAL a declarat că, în conformitate cu regulamentul Uniunii Europene privind deşeurile, reziduurile chimice scurse nu sunt considerate deşeuri cu risc toxic şi componentele sale nu sunt solubile în apă.

×
Subiecte în articol: externe