x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Rusia anunță încetarea focului în Mariupol pentru a permite civililor să scape

Rusia anunță încetarea focului în Mariupol pentru a permite civililor să scape

31 Mar 2022   •   09:20
Rusia anunță încetarea focului în Mariupol pentru a permite civililor să scape
Sursa foto: Hepta

Ministerul rus al Apărării a anunțat o încetare a focului în Mariupol pentru a permite locuitorilor să evacueze orașul asediat, relatează Sky News.

Un coridor umanitar de la Mariupol la Zaporizhzhia, via portul Berdiansk, controlat de Rusia, va fi deschis începând de astăzi de la ora 10.00 (7.00 GMT), a precizat ministerul.

De asemenea, ministerul a precizat că agenția ONU pentru refugiați și Comitetul Internațional al Crucii Roșii vor ajuta la această operațiune.

"Pentru ca această operațiune umanitară să reușească, propunem să o desfășurăm cu participarea directă a Înaltului Comisariat al ONU pentru Refugiați și a Comitetului Internațional al Crucii Roșii", se arată într-un comunicat al ministerului.

La începutul acestei luni, o a doua tentativă de evacuare a civililor din Mariupol a eșuat după ce rușii "au început să își regrupeze forțele și au continuat bombardamentele grele", potrivit consiliului municipal.

Iar săptămâna trecută, primarul orașului, Vadym Boichenko, a estimat că 160.000 de persoane au rămas blocate în orașul-port fără încălzire.

Orașul din sudul țării s-a confruntat cu agresiunea rusă din 24 februarie, când forțele Kremlinului au invadat pentru prima dată Ucraina.

Capturarea orașului ar crea un coridor terestru între Crimeea anexată și regiunile controlate de separatiștii pro-ruși Luhansk și Donețk, cunoscute sub numele de Donbas.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: mariupol