x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Rusia atacă furibund. Iritată de rezistența întâmpinată, armata lui Putin lovește marile orașe

Rusia atacă furibund. Iritată de rezistența întâmpinată, armata lui Putin lovește marile orașe

de Şerban Mihăilă    |    02 Mar 2022   •   16:38
Rusia atacă furibund. Iritată de rezistența întâmpinată, armata lui Putin lovește marile orașe
Sursa foto: Agerpres

Invazia ordonată de preşedintele Vladimir Putin devine tot mai brutală. Trupele trimise de Moscova au crescut intensitatea atacurilor asupra marilor orașe ucrainene. Experții militari occidentali se tem că, furios pe rezistența întâmpinată din partea civililor și a forțelor controlate de Kiev, Kremlinul ar putea schimba tactica, pulverizând cele mai importante aglomerări urbane, așa cum a procedat în Cecenia și în Siria. Între timp, Rusia face aluzie la un război nuclear.

Încă de marți, liderul rezistenței ucrainene, președintele Volodimir Zelenski, calificase atacul sângeros din piața centrală din Harkov – al doilea oraș ca mărime din Ucraina – și bombardarea unui turn de televiziune din Kiev, capitala țării, drept o campanie de „teroare flagrantă” asupra marilor aglomerări urbane și, în egală măsură, o „crimă de război”. 

Civili bombardați fără discernământ

Indignarea și îngrijorarea lui Zelenski aveau să fie confirmate o zi mai târziu, în cea de-a șaptea zi a ofensivei rusești în Ucraina. Trupele invadatoare și-au intensificat, miercuri, bombardamentele și asaltul terestru asupra principalelor orașe din țară, atacând simultan Kiev, Harkov, Zitomir, Odesa, Mariupol, precum și alte obiective de importanță strategică aflate în nordul, estul și sudul țării. Bombardamentele din cursul nopții s-au soldat cu zeci de victime civile.

În multe localități, soldații lui Putin s-au lovit însă de rezistența neașteptată a populației civile, așa cum s-a întâmplat în Konotop, în nord-estul Ucrainei, unde soldații ruși au fost alungați, după ce o parte din camarazii lor s-au predat autorităților locale. În alte părți, civilii s-au pus în fața tancurilor, oprindu-le înaintarea.

De altfel, potrivit oficialităților de la Kiev, rușii au înregistrat până acum aproximativ 6.000 de victime, de la începerea campaniei lor militare. 

În schimb, potrivit Ministerului rus al Apărării, Rusia ar fi ocupat Herson, oraș din sud, apropiat de Crimeea, cu o populație de aproape 300.000 de oameni, în ceea ce ar putea fi prima victorie majoră pentru armata rusă de la începutul invaziei. Din punct de vedere strategic, Herson se poate dovedi o bază vitală pentru ruși, care încearcă să avanseze spre interiorul și vestul țării, dar și de-a lungul coastei, până la marele oraș-port Odesa. 

Invazie brutală

Pe fondul intensificării atacurilor, ministrul britanic al Apărării, Ben Wallace, a avertizat, utilizând datele oferite de serviciile sale de informații, că invazia ordonată de Putin în Ucraina va deveni mult mai brutală.

„Oricine gândeşte logic nu ar face ceea ce face Putin”, a spus Wallace, citat de Reuters, la postul de radio LBC. „Dacă nu-i ies lucrurile aşa cum doreşte, încercuieşte oraşe, le bombardează nemilos în timpul nopţii... şi, în final, va încerca să le distrugă şi să pătrundă în ele!”, a adăugat ministrul britanic al Apărării.

Concomitent, Ministerul britanic al Apărării a anunțat că a observat o creștere a numărului de lovituri aeriene și de artilerie rusești asupra zonelor urbane populate, în ultimele două zile. 

La rândul lor, experți militari citați de AP, se tem că Rusia ar putea schimba tactica. Ei reamintesc că strategia Moscovei în Cecenia și Siria a fost aceea de a folosi artileria și bombardamentele aeriene pentru a distruge orașele și a zdrobi astfel rezistența apărătorilor.

Rusia face aluzie la războiul nuclear

Între timp, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat, miercuri, că, dacă ar avea loc un al treilea război mondial, acesta ar implica arme nucleare şi ar fi distructiv, a informat agenţia de presă RIA. El a mai spus că „supremaţia Occidentului a luat sfârşit”, și a avertizat NATO că Rusia nu va permite Ucrainei să achiziţioneze arme nucleare. 

Potrivit BBC, locuitorii Harkovului au lansat un apel internațional pentru a opri bombardamentele aeriene ale Rusiei. „Ne vor transforma în scrum!”, spun aceștia disperați.

×
Subiecte în articol: Ucraina