x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Rusia nu vrea dezarmarea nucleară propusă de Obama

Rusia nu vrea dezarmarea nucleară propusă de Obama

12 Iul 2016   •   15:20
Rusia nu vrea dezarmarea nucleară propusă de Obama
Sursa foto: Susan Walsh/AP

Planurile preşedintelui Barack Obama de a introduce noi restricţii în SUA la folosirea armelor nucleare şi de a prelungi Tratatul privind Reducerea Armamentului Strategic cu Rusia înainte de expirarea celui prezent întâmpină opoziţie şi din partea republicanilor americani, dar şi din partea ruşilor. Aceştia spun că sunt de acord cu limitarea rolului armamentului nuclear, însă nu vor accepta acest lucru decât dacă SUA îşi retrage scutul anti-rachetă din estul Europei.

Surse apropiate de administraţia Barack Obama au declarat pentru publicaţia The Washington Post că, în ultimele luni de mandat, preşedintele îşi doreşte să ia o serie de decizii privind armamentul strategic. Astfel, Obama ar fi interesat să introducă un principiu conform căruia SUA să nu folosească niciodată armamentul nuclear într-un prim atac, ci numai ca reacţie de apărare la un atac cu arme nucleare. De asemenea, Obama şi-ar dori ca testele cu armament nuclear să fie interzise printr-o rezoluţie a Consiliului de Securitate ONU. O altă preocupare a preşedintelui american este prelungirea Noului Tratat privind Reducerea Armamentului Strategic (START) cu Rusia. START, care a intrat în vigoare în 2001, prevede reducerea şi limitarea armamentului nuclear. Deşi tratatul expiră abia în 2021, Obama şi-ar dori prelungirea acestuia încă de pe acum, de teamă ca viitorul preşedinte să nu aibă o altă agendă, notează The Washington Post. Intenţiile lui Obama au stârnit deja critici în SUA, opoziţia republicană considerând că abordarea este prea pacifistă şi poate slăbi  slăbi capacitatea de disuasiune nucleară a Statelor Unite ale Americii. Deşi negocierea tratatului nu a început oficial, liderii de la Moscova au anunţat deja că un acord nu va fi posibil atâta timp cât SUA continuă să promoveze instalarea scuturilor antirachetă în Europa. "Chiar dacă susţinem în general ideea intensificării controlului asupra armamentului strategic, vom analiza cu multă atenţie aceste propuneri. Dacă se va propune o prelungire a Tratatului START fără a se ţine cont de preocupările privind instalarea elementelor antirachetă în Europa, este puţin probabil ca Rusia să fie de acord", a declarat preşedintele Comisiei pentru Apărare din camera superioară a Parlamentul rus, Viktor Ozerov. "Am acumulat o serie de preocupări, referitoare la sistemele antirachetă americane din Europa, la trupele iubitoare de pace pe care NATO le aduce în apropierea frontierelor ruse. Este necesar să ţinem cont de toate aceste lucruri în elaborarea documentului", a declarat şi Vladimir Komoiedov, şeful Comisiei de Apărare din camera inferioară a Parlamentului rus.

Deşi oficialii NATO susţin că elementele antibalistice în România şi Polonia au fost instalate pentru a contracara ameninţările venite din partea Iranului şi a Coreei de Nord, oficialii de la Moscova susţine că scutul este o ameninţare directă la adresa Rusiei.

 

Acordul START a dus la reducerea cu 80% a armamentului nuclear de care SUA şi Rusia dispuneau în 2001

×
Subiecte în articol: Rusia barack obama