x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Siria a doborât "din greşeală" un aparat al aviaţiei militare turce

Siria a doborât "din greşeală" un aparat al aviaţiei militare turce

22 Iun 2012   •   18:24
Siria a doborât "din greşeală" un aparat al aviaţiei militare turce

Premierul turc Recep Tayyip Erdogan a anuntat ca Damascul a prezentat Turciei scuze in urma disparitiei, vineri, a unui avion de vanatoare turc in largul coastelor siriene, confirmand implicit ca avionul a fost doborat de catre fortele miltare siriene.

Avionul, de tip F-4, a disparut de pe radar la putin timp dupa decolarea de la baza militara Erhac, din provincia Malatya, aflata in apropierea granitei cu Siria.

Aparatul urma sa efectueze un zbor de antrenament deasupra Mediteranei, fortele militare turce declansand o ampla actiune de cautare a avionului si a celor doi piloti aflati la bord, despre a caror soarta nu se stie nimic.

Anuntul doborarii avionului a fost facute de postul libanez Al-Manar, potrivit caruia fortele siriene au tras "din greseala" asupra avionului, a carui epava s-ar afla fie pe teritoriul Siriei, fie in apele teritoriale ale acesteia.

Cert este ca premierul turc a convocat o reuniune de criza cu seful Statului Major al fortelor armate si mai multi oficiali militari turci, in urma acestui incident "major".

Turcia este din ce in ce mai vehementa la adresa regimului de la Damasc, iar in ultimele saptamani si-a deschis granitele pentru nu mai putin de 32.000 de civili sirieni solicitanti de azil politic.

×
Subiecte în articol: siria turcia avion militar doborat