x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Soția lui Omar Mateen, în vizorul FBI

Soția lui Omar Mateen, în vizorul FBI

16 Iun 2016   •   09:30
Soția lui Omar Mateen, în vizorul FBI
Sursa foto: MARK R. CRISTINO/EPA

Soția atacatorului care a ucis 49 de persoane într-un club de noapte gay din Orlando, Florida, știa de planurile acestuia și ar putea fi inculpată în legătură cu atentatul, a declarat, marți, o sursă din sistemul judiciar american, citată de Reuters. Un juriu federal s-a reunit deja și ar putea să o pună rapid sub acuzare pe Noor Salman, soția lui Omar Mateen. "Se pare că ea știa ceva", a spus senatorul american Angus King, membru al Comisiei pentru Informații Secrete din Senat, care a primit, marți, o informare despre atac. "Cu siguranță, ea este un potențial suspect în acest moment. Se pare însă că este cooperantă și ne poate oferi unele informații importante", a declarat King la CNN. O altă sursă, citată de Fox News, a spus că procurorii vor să o pună sub inculpare pe soția lui Mateen pentru complicitate la 49 de omoruri și la 53 de tentative de omor, pentru că nu a informat autoritățile despre atacul care urma să aibă loc, dar și pentru că i-a mințit pe agenții federali. NBC News a relatat că Noor Salman le-a precizat agenților federali că ea a încercat să discute cu soțul său pentru a-l convinge să nu comită atacul. Tot ea le-a spus însă anchetatorilor că l-a dus cu mașina pe soțul său la clubul “Pulse”, deoarece acesta ar fi vrut să inspecteze localul. Anchetatorii cred că este posibil ca bărbatul să își fi sunat soția din club, chiar în timp ce comitea crimele. Mateen, care a fost împușcat mortal de poliție după trei ore de la primele împușcături, a sunat la 911 în timpul atacului pentru a jura credință rețelei teroriste Stat Islamic. Omar Mateen era cetățean american, născut la New York din părinți imigranți afgani.

Mateen le-a spus ostaticilor că vrea ca "America să oprească bombardarea țării sale", a povestit una dintre persoanele care a reușit să scape din clubul de noapte

×