x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Ştiri pe scurt

Ştiri pe scurt

08 Mai 2009   •   00:00

7 mai 2009



CUM SUNT ROMĂNII
"Împovărat de viaţa grea, luptă pentru supravieţuire, dar este muncitor, patriot şi are suflet mare." Cam acesta ar fi portretul românului, potrivit unui studiu realizat de Societatea de Sondare a Opiniei Publice "Mercury Research", citat de Radio France International.
"Românii sunt înclinaţi să facă, mai degrabă, aprecieri negative la adresa lor", arată rezultatele studiului. Hărnicia, optimismul şi inteligenţa sunt printre primele valori menţionate. Doi din zece români se plâng de traiul greu. Pe poziţia a doua se află conştiinţa naţională, prezentă la 12% dintre români. Au fost amintite valori precum: patriotism, unire, naţionalism, limba română. Românul se mai vede gospodar, harnic, meşteşugar şi priceput. Printre trăsăturile cu care se identifică românii, mai ales cei în vârstă, se mai află şi cinstea, corectitudinea sau modestia. Şapte la sută dintre cei chestionaţi cred că românii au un suflet mare. Ar fi sufletişti, iertători, buni, calzi, darnici, îngăduitori sau toleranţi. Inteligenţa se află între primele zece atribute. Ospitalitatea, care este considerată de mulţi ca fiind principala caracteristică pentru atragerea turiştilor în România, este menţionată doar de 3% dintre românii din mediul urban. (MFM)

CEHII NU NE SIMPATIZEAZĂ
Cetăţenii cehi îi preferă pe slovaci, polonezi şi greci, dar au o atitudine nefavorabilă faţă de români, albanezi, ucraineni şi, mai ales, faţă de romi, se arată într-un studiu al Centrului ceh pentru sondarea opiniei publice (CVVM), a relatat Mediafax Cehia.
La mijlocul clasamanetului se află minoritatea germană şi cea maghiară.
Circa 88% dintre persoanele intervievate s-au declarat favorabile faţă de slovaci. Urmează polonezii, cu 67%, grecii, cu 57 de procente, evreii, cu 52%, germanii, cu 47 de procente, şi maghiarii, cu 44%.
Cehilor nu le plac românii, albanezii şi ucrainenii, însă cei mai nepopulari sunt romii. Doar 9 procente dintre cei chestionaţi au declarat că au o atitudine favorabilă faţă de romi. (MFM)

AZNAVOUR, AMBASADOR

Cântăreţul francez de origine armeană Charles Aznavour a fost numit ambasador al Armeniei în Elveţia, potrivit purtătorului de cuvânt al Preşedinţiei armene, a informat Reuters.
Aznavour s-a născut în Franţa, din părinţi armeni, şi a avut o carieră muzicală internaţională prestigioasă. El a primit cetăţenia armeană în decembrie 2008. În vârstă de 84 de ani, cunoscutul cântăreţ francez a întreţinut de-a lungul întregii sale vieţi legături strânse cu ţara strămoşilor săi. Charles Aznavour a jucat în peste 60 de filme şi a compus peste 1.000 de cântece, inclusiv în limbile engleză, italiană, spaniolă şi germană, vânzând peste 100 de milioane de discuri în lumea întreagă. În 1998, Aznavour a fost ales "Entertainer of the Century" într-un sondaj organizat de postul CNN şi de cititorii Time Online. (MFM)
    
CEL MAI BĂTRĂN CĂŢEL
Chanel, cel mai bătrân câine din lume, a sărbătorit a 21-a aniversare miercuri, primind drept cadouri o diplomă din partea reprezentanţilor Guinness Book of Records, dar şi o noapte petrecută la un hotel de lux pentru căţei.
Chanel, o căţeluşă Teckel (şoricar), a purtat cu această ocazie un pulover portocaliu şi ochelari roşii, la fel ca stăpâna ei, Denice Shaughnessy. Chanel a devenit cel mai bătrân căţel din lume, după decesul lui Butch, care a murit în 2003, la vârsta de 28 de ani. Deşi a fost puţin cam agitată, Chanel a pozat în faţa fotografilor. Denice Shaughnessy a declarat că Chanel oboseşte repede, poartă ochelari împotriva cataractei atunci când stă la soare şi doarme foarte mult pe pernuţa ei specială, ea suferind din cauza unei tumori benigne la unul din picioarele din spate. "Am crescut-o ca pe o persoană", a explicat Shaughnessy, în vârstă de 51 de ani. Ea a primit-o pe Chanel de la adăpostul pentru animale când căţeluşa avea doar şase săptămâni. (MFM)
   
CEL MAI LUNG TRABUC

Cubanezul Jose Castelar a intrat miercuri pentru a patra oară în Guinness Book, cu o "havană" de 43,38 metri, cel mai lung trabuc rulat din lume, prezentat la a 29-a ediţie internaţională a Târgului Turismului din Cuba. Potrivit AFP, în vârstă de 65 de ani, cubanezul se ocupă de rularea trabucurilor de 50 de ani. El şi-a depăşit anul acesta propriul record, stabilit în 2005, cu un trabuc lung de 20,41 metri. Jose Castelar a avut nevoie de cinci zile, lucrând, în medie, 10-12 ore, pentru a realiza trabucul care, potrivit propriilor declaraţii, nu este făcut pentru a fi fumat. El a recunoscut că nu este un fumător înrăit, mulţumindu-se cu un "puro" (trabuc) pe zi.
Cuba exportă anual havane în valoare de 400 de milioane de dolari, în 150 de ţări. (MFM)

ROMĂNI RĂPIŢI ÎN GOLFUL ADEN / Rugăciuni pentru marinari
Surse oficiale au anunţat că opt dintre cei 11 marinari români răpiţi de piraţii somalezi în urmă cu două zile în Golful Aden locuiesc în Constanţa şi împrejurimi. Agenţia Associated Press a intervievat-o pe Elena Sarchizian, soţia unuia dintre marinarii răpiţi şi mamă a unei tinere de 30 de ani. Fiica Elenei se afla şi ea pe vasul sechestrat. De când i s-a spus că vaporul pe care se afla familia sa a fost capturat de piraţi, Elena se roagă în continuu. Spune că şi-ar da "inima şi sufletul" pentru a-i aduce acasă pe cei dragi. Soţul femeii este mecanicul-şef al vaporului MV Victoria, sub pavilion german, iar fiica acestuia, Ruxandra, este ofiţer naval. Cei doi fac parte din echipajul de 11 persoane, toţi de origine română, răpiţi de piraţii somalezi pe canalul de securitate din Golful Aden. Vaporul, care transporta orez, plecase din India şi se îndrepta spre Arabia Saudită. (A.A.)


×
Subiecte în articol: externe