x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe SUA fac apel la decizia Curţii de Justiţie britanice în privinţa extrădării fondatorului WikiLeaks

SUA fac apel la decizia Curţii de Justiţie britanice în privinţa extrădării fondatorului WikiLeaks

28 Oct 2021   •   10:20
SUA fac apel la decizia Curţii de Justiţie britanice în privinţa extrădării fondatorului WikiLeaks

Statele Unite au început, ieri, să facă apel pentru extrădarea fondatorului WikiLeaks. Julian Assange se confrunta cu acuzaţii de spionaj pe teritoriul american, iar dacă va fi găsit vinovat, Assange riscă o pedeapsă maximă de 175 de ani de închisoare, conform legilor americane.

SUA speră să obţină extrădarea pentru a putea fi judecat şi răspunde în faţa celor 17 acuzaţii de spionaj şi una de hacking, care coroborate au legătură cu publicarea documentelor militare secrete din războaiele purtate de americani în Afganistan şi Irak.

Dacă va fi găsit vinovat, Assange riscă o pedeapsă maximă de 175 de ani de închisoare pentru că se confrunta cu acuzaţii de spionaj pe teritoriul american.

Guvernul SUA s-a declarat „extrem de dezamăgit” de decizia din ianuarie a judecătorului districtual Vanessa Baraitser din Marea Britanie, care a luat decizia de a nu-l extrăda, în baza sănătăţii mintale precare şi a probabilităţii ridicate de a-şi lua viaţa într-o închisoare americană.

Partenera de viaţă a lui Assange, fosta sa avocată, Stella Moris a declarat că starea sa actuală este una şubredă şi nu va supravieţui extrădării.

„Julien arată foarte rău, nu va supravieţui extrădării, aceasta a fost şi concluzia iniţială a judecătorului. Cum poate Regatul Unit extrăda pe cineva către o ţară care complotează de ani întregi să îl ucidă?”, a concluzionat Morris.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: julian assange