x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Templu vechi de 2.100 de ani din Egiptul Antic, descoperit în spatele unor stânci

Templu vechi de 2.100 de ani din Egiptul Antic, descoperit în spatele unor stânci

de Redacția Jurnalul    |    03 Dec 2024   •   13:15
Templu vechi de 2.100 de ani din Egiptul Antic, descoperit în spatele unor stânci

Un templu vechi de 2.100 de ani din Egiptul Antic, a fost descoperit în spatele unor stânci. Acesta a fost ascuns în piatră mulți ani. Obiectivul face parte dintr-un complex care este cercetat de arheologi încă din 2012.

Arheologii au descoperit un templu egiptean antic ascuns într-o stâncă. Templul care a fost construit în urmă cu aproximativ 2.100 de ani a fost găsit la Athribis, la 200 de kilometri nord de Luxor, potrivit Live Science.

Athribis este situat în apropiere de orașul modern Sohag. Echipa de arheologi a găsit primele indicii despre templu în 2022. Acesta se află într-un complex mare pe care arheologii l-au excavat începând din 2012.

Se pare că templul a fost dedicat zeiței cu cap de leu Repit. În timpul primelor cercetări, echipa a găsit resturile unor basoreliefuri care îl arată pe Ptolemeu al VIII-lea oferind sacrificii zeiței și fiului ei.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: templu egiptul antic descoperire