''Mă tem de o escaladare. Noi vom face totul pentru a menţine pacea şi stabilitatea dar, din nefericire, nu văd să existe vreo stabilitate pentru sârbii din Kosovo'', a spus aceasta.
De asemenea, șefa executivului de la Belgrad acuză SUA, UE și NATO că acceptă încălcarea drepturilor sârbilor din nordul regiunii de către autoritățile de la Priștina.
''Sunt profund dezamăgită de modul în care Washingtonul şi Bruxellesul înţeleg democraţia şi drepturile omului'', a spus Ana Brnabic, care a precizat că misiunea KFOR din Kosovo a permis epurarea etnică în 312 localități din zonă, după sfârșitul războiului, în 1999.
''În timp ce instituţiile UE se mulţumesc să privească în linişte, toate serviciile de securitate din Serbia consideră că situaţia în Kosovo a ajuns în pragul conflictului armat'', a avertizat aceasta.
În ultimele săptămâni situația a devenit tensionată ca urmare a deciziei guvernului kosovar de preschimbare a unor plăcuțe de înmatriculare mai vechi, cu numere de Serbia. S-au format baricade care blochează șoselele din nordul Kosovo și s-au închis trei puncte de la frontiera cu Serbia. Totodată, mai mulți polițiști sârbi kosovari au demisionat în noiembrie, iar săptămâna trecută au fost arestați. Și alți lucrători sârbi din instituțiile publice ale regiunii și-au părăsit locurile de muncă.
În acest weekend au protestat circa 100 de sârbi la un post de frontieră. Trupele KFOR au pus bariere din sârmă ghimpată. Manifestații au dat foc simbolic unei pancarte cu inscripția ''Acordul de la Bruxelles'', încheiat în 2013 între Serbia și Kosovo și mediat de UE.
Kosovo și-a autoproclamat independența în 2008 însă 5 state UE, printre care și România, nu au recunoscut-o.