Prinţul moştenitor al Arabiei Saudite Mohammed bin Salman a declarat, miercuri, la New Delhi, că terorismul constituie o preocupare comună cu India şi că ţara sa este dispusă să facă schimb de informaţii pentru soluţionarea acestei probleme, relatează Reuters.
"În ceea ce priveşte problema extremismului şi a terorismului, care este un fenomen comun de îngrijorare, dorim să spunem Indiei că vom coopera în orice mod, inclusiv prin schimb de informaţii", a declarat prinţul saudit în cadrul unei conferinţe de presă cu premierul indian Narendra Modi, precizând că ţara sa este pregătită pentru o cooperare politică pe această temă.
Vizita prinţului saudit survine la câteva zile după un atac al unei grupări militante în regiunea Kashmir în care au fost ucişi 40 de membri ai trupelor paramilitare indiene. Atacul a fost revendicat de un grup militant cu baza în Pakistan.
La rândul său, premierul indian Modi a declarat că a convenit cu Arabia Saudită să consolideze cooperarea în ceea ce priveşte combaterea terorismului, securitatea navală şi cibernetică.
În cursul dimineţii, prinţul saudit a fost primit la palatul prezidenţial din New Delhi.