Președintele ales al SUA, Donald Trump, a declarat, sâmbătă, că renumărarea voturilor în statul Wisconsin, cerută oficial de candidata ecologistă la președinție, Jill Stein, este o escrocherie.
„Este o escrocherie a Partidului Verzilor privind alegerile al căror rezultat a fost deja recunoscut. Rezultatele alegerilor ar trebui respectate, nu contestate și folosite abuziv, adică exact ceea ce face acum Jill Stein", a declarat Trump, citat de Reuters. „Renumărarea este doar o modalitate prin care Jill Stein, care a primit mai puțin de un procent din numărul total de voturi și nici măcar n-a figurat pe buletinele de vot în multe state, să își umple cuferele de bani, din care nici măcar n-o să cheltuiască mare parte pentru renumărarea aceasta ridicolă", a adăugat miliardarul american. Echipa candidatei democrate Hillary Clinton, care nu a contestat rezultatul alegerilor, a anunțat, la rândul său, că va participa la renumărarea din Wisconsin. „Dacă Jill Stein merge până la capăt, așa cum a promis, și cere renumărarea și în Pennsylvania și Michigan, vom proceda la fel și în aceste state", a arătat un avocat al democraților, citat de Reuters. Avantajul lui Trump în votul popular din cele trei state menționate este de 20.000, 70.000, respectiv 10.000. Pentru a avea un impact, rezultatele renumărării voturilor în toate cele trei state ar trebui să iasă în favoarea lui Hillary Clinton.
Jill Stein a cerut, oficial, renumărarea voturilor în statul Wisconsin. Ea intenționează să ceară acest lucru și în Michigan și Pennsylvania, sub motivul unor „anomalii statistice”.