x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Trump nu va certifica acordul nuclear cu Iranul, dar nici nu îl va revoca, anunţă Tillerson

Trump nu va certifica acordul nuclear cu Iranul, dar nici nu îl va revoca, anunţă Tillerson

13 Oct 2017   •   19:30
Trump nu va certifica acordul nuclear cu Iranul, dar nici nu îl va revoca, anunţă Tillerson

Preşedintele SUA, Donald Trump, va anunţa vineri că nu certifică respectarea de către Iran a acordului privind programul nuclear, convenit în anul 2015 între Teheran şi marile puteri, dar nu va revoca acest acord, a anunţat secretarul american de stat, Rex Tillerson, citat de agenţiile internaţionale de presă.

În schimb, liderul de la Casa Albă va cere Congresului să înăsprească legislaţia privind Iranul, fără să fie însă reintroduse sancţiunile împotriva acestei ţări, întrucât o revenire la sancţiuni ar implica de facto părăsirea acordului, a mai precizat Tillerson.

O lege îl obligă pe preşedintele american să notifice Congresul, la fiecare 90 de zile, dacă Iranul îşi respectă angajamentele şi dacă ridicarea sancţiunilor este în interesul naţional al Statelor Unite. Conform legii, dacă acordul nu este certificat, congresmenii au la dispoziţie 60 de zile pentru a decide dacă reintroduc sancţiunile.AGERPRES

×
Subiecte în articol: donald trump