x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Al Treilea Război Mondial trece de două ori prin România. Pe unde vor veni trupele americane, în cazul unui război terestru cu Rusia

Al Treilea Război Mondial trece de două ori prin România. Pe unde vor veni trupele americane, în cazul unui război terestru cu Rusia

de Şerban Mihăilă    |    06 Iun 2024   •   07:00
Al Treilea Război Mondial trece de două ori prin România. Pe unde vor veni trupele americane, în cazul unui război terestru cu Rusia

NATO are un plan pentru desfășurarea rapidă a forțelor sale, în scenariul unui viitor atac rusesc asupra Europei. Acesta include crearea unor „coridoare terestre”, care pot fi folosite pentru a desfășura rapid aproximativ 300.000 de soldați - majoritatea militari americani - către pozițiile din prima linie, pentru a se apăra împotriva unei invazii rusești. România este un punct-cheie pentru două dintre cele cinci coridoare gândite de șefii blocului militar transatlantic.

Surse militare britanice de rang înalt au dezvăluit publicației „The Telegraph” că planul presupune debarcarea trupelor într-unul din cinci porturi europene de importanță strategică, după care acestea s-ar deplasa spre est, pe rute stabilite în prealabil, pentru a contracara eventualele atacuri rusești.

„Bazele logistice uriașe, așa cum le știm din Afganistan și Irak, nu mai sunt posibile, deoarece ar fi atacate și distruse foarte devreme într-o situație de conflict”, a afirmat generalul-locotenent Alexander Sollfrank, șeful Comandamentului Logistic al NATO, explicând raționamentul din spatele acestei strategii.

Coridoarele logistice și de transport pentru trupele americane ar porni din țări precum Grecia, Italia, Turcia, Olanda sau Norvegia, portul Rotterdam, un nod-cheie din nordul Europei, fiind menționat în mod specific. 

Linii precum calea ferată Germania-Polonia sunt, de asemenea, menționate în raport. De altfel, un culoar principal în cazul unei invazii rusești ar fi transferul în portul olandez Rotterdam, iar mai apoi transportul terestru prin Germania și Polonia.

Toate aceste rute ar permite, teoretic, desfășurarea rapidă a forțelor americane pe orice teritoriu NATO amenințat, în baza Articolului 5 privind apărarea comună.

Rute alternative

Dacă trupele NATO care intră din Olanda sunt lovite de bombardamentele rusești sau dacă porturile din nordul Europei sunt distruse, alianța militară transatlantică este pregătită să utilizeze porturile din Italia, Grecia și Turcia. 

Din porturile italiene, contingentele  americane ar putea fi transportate pe cale terestră prin Slovenia și Croația, până în Ungaria, care are graniță comună cu Ucraina.

Există planuri similare pentru a transporta forțe din porturile turcești și grecești, prin Bulgaria și România, pentru a fi desfășurate pe flancul estic al alianței. 

De asemenea, sunt în curs de elaborare planuri pentru a transporta trupe prin porturile din Balcani, precum și prin Norvegia, Suedia și Finlanda.

România, în două dintre cele cinci variante

Iată cele cinci culoare prezentate de „The Telegraph” pentru transportul trupelor americane și al logisticii militare, în cazul unui război european de anvergură cu Rusia: 1. Olanda - Germania - Polonia; 2. Italia - Slovenia - Croația - Ungaria; 3. Grecia - Bulgaria - România; 4. Turcia - Bulgaria - România; 5. Norvegia - Suedia - Finlanda.

Două dintre cele cinci coridoare conțin România, țara care are cea mai lungă graniță terestră cu Ucraina dintre statele menționate. 

Spre un al Treilea Război Mondial? 

Scenariul unui conflict de anvergură între Rusia și NATO, în viitorul apropiat, a fost vehiculat, în egală măsură, atât de numeroși oficiali politici și militari aliați, cât și de liderii de la Moscova.

În plus, o serie de comentarii incendiare, apărute, deopotrivă, în mass-media vestice și în cele rusești, întrețin starea generală de anxietate în legătură cu posibilitatea izbucnirii unui conflict direct, chiar și a unuia nuclear, între NATO și Rusia. 

Foarte probabil, planuri de urgență, de anvergură, precum cel prezentat de „The Telegraph”, se află în sertarele comandanților militari ai SUA și NATO încă din timpul Războiului Rece. Pe fondul escaladării continue a războiului din Ucraina, acestea sunt scoase însă acum de la naftalină, contribuind la tensionarea și mai mare a atmosferei pe continentul european. 

De altfel, în urma materialului publicat de „The Telegraph”, o serie de experți susțin că asistăm la începerea celui de-Al Treilea Război Mondial, iar lumea ar putea fi martoră, în curând, la primele faze ale acestuia. Mai sunt doar câteva etape de escaladare, înainte ca rachetele să înceapă să zboare deasupra Europei - susțin comentariile alarmiste. 

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×