x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Turcia continuă atacurile în Siria, iar Erdogan vrea o zonă de securitate la frontiera comună

Turcia continuă atacurile în Siria, iar Erdogan vrea o zonă de securitate la frontiera comună

de Redacția Jurnalul    |    23 Noi 2022   •   20:35
Turcia continuă atacurile în Siria, iar Erdogan vrea o zonă de securitate la frontiera comună

Armata turcă a continuat, miercuri, atacurile asupra poziţiilor grupurilor insurgente kurde din nord-estul Siriei, iar preşedintele Recep Tayyip Erdogan a afirmat că este determinat să intervină terestru pentru securizarea zonei de frontieră.

Turcia a lansat bombardamente asupra poziţiilor insurgente kurde din Siria şi Irak ca reacţie la atentatul produs la Istanbul pe 13 noiembrie, soldat cu şase morţi şi 80 de răniţi. Autorităţile turce atribuie atacul de la Istanbul grupurilor insurgente Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK) şi Unităţile Populare de Protecţie (YPG), care au negat implicarea în atentat.

Operaţiunile militare turce au continuat miercuri, iar preşedintele Erdogan a reiterat intenţia de a interveni terestru în Siria.

"Determinarea noastră de a ne proteja în totalitate frontiera sudică prin crearea unei zone de securitate este acum mai puternică decât niciodată", a afirmat Erdogan, citat de cotidianul Le Point.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: turcia siria