x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Ucraina: Schimb de prizonieri. Peste 100 de persoane au fost eliberate

Ucraina: Schimb de prizonieri. Peste 100 de persoane au fost eliberate

29 Oct 2022   •   18:08
Ucraina: Schimb de prizonieri. Peste 100 de persoane au fost eliberate

Rusia și Ucraina au făcut sâmbătă un schimb de prizonieri de război, în total 102 persoane fiind eliberatei, au confirmat atât Moscova, cât și Kievul.

Un total de 52 de prizonieri ucraineni s-au întors acasă ca parte a schimbului, a declarat șeful biroului președintelui ucrainean, Andriy Yermak, într-un tweet.

Ofițeri, medici și sergenți s-au numărat printre cei eliberați, potrivit lui Yermak, inclusiv membri ai Gărzii Naționale, marinei și forțelor armate.

Cincizeci de soldați ruși au fost înapoiați de pe "teritoriul controlat de Kiev", a precizat Ministerul rus al Apărării într-un comunicat. "Militarii eliberați vor fi livrați la Moscova pentru tratament și reabilitare cu avioane ale Forțelor Aerospațiale ruse", a adăugat comunicatul.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: prizonieri