Fostul judoka austriac Peter Seisenbacher, dublu campion olimpic în anii 1980, a fost pus sub acuzare pentru abuz sexual asupra unor minore, scrie cotidianul L'Equipe.
Campion olimpic la categoria 86 kg în 1984 şi 1988, austriacul Peter Seisenbacher a fost pus sub acuzare pentru abuz sexual agravant asupra unor minore de 14 ani, potrivit parchetului din Viena. El ar fi abuzat două fetiţe al căror antrenor era. Faptele s-ar fi derulat la sfârşitul anilor 1990 şi începutul anilor 2000.
Fostul judoka trebuie să răspundă şi pentru tentativă de abuz sexual asupra unei a treia fetiţe. Sub ameninţarea procesului, Seisenbacher a refuzat permanent să vorbească despre aceste acuzaţii.
Primul campion olimpic de judo care şi-a păstrat titlul, Peter Seisenbacher a câştigat şi mondialul din 1985 şi titlul european în 1986.
AGERPRES