Sute de pompieri au fost desfăşuraţi luni într-un amplu dispozitiv în Australia pentru a lupta împotriva unui incendiu de pădure care face ravagii la periferia oraşului Sydney, în contextul în care temperaturile din metropola australiană sunt neobişnuit de ridicate pentru această perioadă a anului.
Poliţia din statul australian New South Wales a deschis o anchetă pentru a determina originea acestui incendiu ce a izbucnit sâmbătă după-amiază la sud-vest de Sydney, anchetatorii bănuind că declanşarea flăcărilor a reprezentat un act voluntar.
Focul a devastat deja peste 2.430 de hectare de pădure şi tufişuri. Anumite locuinţe au fost evacuate, însă nicio casă nu a fost distrusă şi nicio persoană nu a fost rănită, potrivit Serviciului de combatere a incendiilor din Australia.
"Este un miracol absolut că nicio viaţă nu s-a pierdut şi că aproape niciun bun material nu a fost distrus, graţie muncii determinate şi devotamentului de care au dat dovadă serviciile noastre de ajutorare", a declarat Mark Speakman, ministrul interimar al Serviciilor de Urgenţe din acest stat australian.
Condiţiile meteorologice s-au ameliorat luni, după ce vântul a început să scadă în intensitate.
Această toamnă australă este deosebit de caldă şi urmează unei veri foarte secetoase, fapt care explică amploarea incendiului, a spus Shane Fitzsimmons, directorul Departamentului de Pompieri din New South Wales. El a evocat temperaturi autumnale "fără precedent" în Australia, după ce valorile indicate de termometre au depăşit constant în ultimele zile pragul de 30 de grade Celsius. AGERPRES