Bilanţul deceselor provocate de seismul devastator cu magnitudinea 7,1 grade care s-a produs în apropiere de capitala statului Mexic la jumătatea lunii septembrie a urcat la 360, potrivit unui anunţ publicat sâmbătă de autorităţi, citat de DPA şi Xinhua.
219 persoane au murit în Ciudad de Mexico, un oraş intens populat unde au fost înregistrate cele mai multe pierderi de vieţi omeneşti, a indicat directorul Agenţiei naţionale pentru protecţia civilă, Luis Felipe Puente.
Epicentrul cutremurului de la 19 septembrie, care s-a produs la ora locală 13.14 (18.14 GMT), a fost situat în apropiere de graniţa dintre statele Puebla şi Morelos (centru), la o adâncime de 51 de kilometri, potrivit Serviciului de prospectare geologică al Statelor Unite (US Geological Survey - USGS). În Morelos au decedat 74 de persoane, iar în Puebla au fost înregistrate 45 de victime.
În urma eforturilor de salvare şi recuperare a trupurilor de sub dărâmături, ultimele victime au fost găsite în State of Mexico (15), Guerrero (6) şi Oaxaca (1).
Primarul capitalei Ciudad de Mexico, Miguel Angel Mancera, a declarat că 25 de persoane sunt încă spitalizate, patru dintre acestea fiind în stare gravă, iar două dintre trupurile recuperate nu au fost încă identificate.
38 de clădiri s-au prăbuşit în diferite regiuni ale capitalei, iar alte zeci sunt în pericol de colaps şi urmează să fie demolate.
Experţi în rezistenţa clădirilor au inspectat 357.000 de locuinţe afectate de cutremur pentru a stabili dacă acestea pot fi reparate.
Pe 7 septembrie, un alt cutremur, ce a avut magnitudinea de 8,2 grade, cel mai puternic din ultimul secol care a lovit Mexicul, a provocat moartea unui număr de aproximativ 100 de persoane, iar peste 200 au fost rănite. Epicentrul acestuia a fost situat la 730 de km de capitală, în largul oceanului.
În circa 400 de localităţi, printre care şi capitala statului, a fost declarată stare de urgenţă.
La începutul săptămânii, preşedintele Enrique Pena Nieto a estimat că eforturile de redresare în urma seismelor vor depăşi 2 milliarde de dolari americani.
Seismul violent cu magnitudinea de 7,1 s-a produs în centrul Mexicului la 19 septembrie, la exact 32 de ani după cutremurul de pământ din 1985 care a făcut peste 10.000 de victime.
Situat la intersecţia dintre cinci plăci tectonice, Mexicul este una dintre ţările cu cea mai intensă activitate seismică.AGERPRES