x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Un producător israelian de bere a încercat o reţetă veche de peste 2000 de ani

Un producător israelian de bere a încercat o reţetă veche de peste 2000 de ani

19 Apr 2016   •   22:20
Un producător israelian de bere a încercat o reţetă veche de peste 2000 de ani

Un producător de bere din Israel a anunţat producerea unei beri artizanale al cărei gust este acelaşi cu al berii băute în urmă cu 2000 de ani, în vremea lui Iisus, în regatul Israel, conform Reuters.

O singură sorbitură din această bere şi putem înţelege de ce vinul a fost preferat la Cina cea de Taină, notează agenţia britanică de presă.

Herzl Brewery, cel mai mic producător de bere din Israel, a folosit grâu dintr-o tulpină care, conform geneticienilor de la Universitatea din Tel Aviv, era folosită pentru a produce bere în Ţara Sfântă în urmă cu două milenii, obţinând 20 de litri de "bere biblică".

Berea rezultată are o aromă discretă de miere şi de fructe de pădure, este slab acidulată, tulbure şi are 3% alcool. Băutura a fost obţinută din 5 kilograme de grâu donate de Universitatea din Tel Aviv, alături de celelalte ingrediente tradiţionale: hamei, drojdie şi apă.

Proprietarul berăriei Herzl, Itai Gutman, a băut berea alături de prieteni şi în prezent a mai rămas o singură sticlă din această "bere biblică", compania anunţând că nu va produce mai multă.

"Am fost curioşi dacă vom putea să obţinem prima 'bere biblică'", a declarat Gutman, a cărui berărie produce cinci tipuri de bere, dintre care unele premiate la concursuri internaţionale. "Nu prea este genul de aromă care are căutare pe piaţă", a adăugat el despre gustul acestei beri.

Probabil că nici locuitorii Orientului Mijlociu de acum două milenii nu apreciau prea mult gustul acestei beri şi de aceea vinul este băutura menţionată cel mai des în scrierile sfinte, fie că este vorba de cele iudaice sau de cele creştine şi tot vinul este folosit în ritualurile religioase.

Însă această bere ar fi fost familiară atât pentru Iisus cât şi pentru apostolii săi. Reţeta a fost adusă de israeliţi din Egipt, conform experţilor de la Muzeul Evreiesc din Munchen. AGERPRES

×