Un român a fost condamnat de un tribunal din Marea Britanie la 26 de luni de închisoare cu executare pentru furturi repetate. Potrivit autorităților, acesta, împreună cu un complice, a furat bijuterii în valoare de 24.000 de lire sterline, profitând de neatenția vânzătorilor.
Chiar dacă știau că sunt filmați de camerele de supraveghere, cei doi se interesau inițial de produse, se prefăceau că le pun într-o geantă, pentru ca apoi să invoce faptul că au euro și merg să schimbe valuta în lire sterline. Drept garanție ei lăsau gențile în care se presupunea că sunt bijuteriile și părăseau magazinul. Odată ieșiți, se făceau nevăzuți cu valoroasele inele.
În acest fel au reușit să bifeze opt furturi, din ianuarie până în aprilie 2017, când au fost prinși.
Sursa: reporterntv.ro