x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Uniunea Europeană extinde scopul sancţiunilor împotriva regimului din Belarus

Uniunea Europeană extinde scopul sancţiunilor împotriva regimului din Belarus

15 Noi 2021   •   22:00
Uniunea Europeană extinde scopul sancţiunilor împotriva regimului din Belarus

Consiliul Uniunii Europene a decis, luni, extinderea scopului sancţiunilor impuse regimului din Belarus, acuzat că facilitează în scopuri politice tranzitul imigranţilor spre spaţiul Uniunii Europene.

"Consiliul UE a modificat astăzi regimul sancţiunilor, în contextul situaţiei de la frontiera UE cu Belarus, astfel încât să putem reacţiona la utilizarea fiinţelor umane de către regimul din Belarus în scopuri politice. Regimul sancţiunilor a fost modificat printr-o decizie a Consiliului UE şi printr-o Reglementare, fiind extinse criteriile prin care pot fi adoptate măsuri specifice. Uniunea Europeană va putea viza indivizi şi enitităţi care organizează sau contribuie la activităţile regimului Aleksandr Lukaşenko de facilitare a trecerii ilegale a frontierelor externe europene", anunţă Consiliul UE, conform unui comunicat postat pe site-ul propriu şi vizualizat de MEDIAFAX.

"Decizia de astăzi reflectă determinarea Uniunii Europene de a contracara utilizarea imigranţilor în scopuri politice. Respingem această practică inumană şi ilegală. În aceslaşi timp, continuăm să subliniem că sunt inacceptabile acţiunile de reprimare comise de regimul belarus şi vom reacţiona în mod adecvat", a declarat Josep Borrell Fontelles, Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe şi Politici de Securitate.

Ambasadorii ţărilor UE stabiliseră, săptămâna trecută, că acţiunile regimului de la Minsk, acuzat că facilitează tranzitul imigranţilor clandestini spre frontierele Uniunii Europene, pot fi considerate o formă de "atac hibrid", conform unor diplomaţi de la Bruxelles. Administraţia Aleksandr Lukaşenko a respins acuzaţiile, afirmând că de fapt Belarusul este victima unui "atac hibrid".

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: uniunea europeana