x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Vești proaste: Putin nu este pregătit să pună capăt războiului

Vești proaste: Putin nu este pregătit să pună capăt războiului

12 Mar 2022   •   18:10
Vești proaste: Putin nu este pregătit să pună capăt războiului
Sursa foto: Hepta

Președintele francez, Emmanuel Macron, i-a cerut președintelui rus, Vladimir Putin, să pună capăt asediului în timpul unei convorbiri telefonice la care a participat cancelarul german, Olaf Schulz. Un oficial din cadrul președinției franceze, citat de Reuters, spune că Putin nu părea pregătit să pună capă

Un oficial din cadrul președinției franceze, citat de Reuters, spune că Putin nu părea pregătit să pună capăt războiului.

Cei doi lideri vest-europeni au repetat, de asemenea, apelul la încetarea focului ca o condiție pentru negocieri complete.

De asemenea, președinția franceză l-a acuzat pe Putin de "minciuni" după ce acesta a afirmat că soldații ucraineni sunt responsabili de încălcări ale drepturilor omului, relatează AFP.

Președintele francez Emmanuel Macron l-a îndemnat pe Putin și să ridice asediul asupra orașului Mariupol din sudul Ucrainei, unde oamenii trăiesc de câteva zile fără apă și fără energie electrică.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Vladimir Putin